Miracolele există în Turcia. Câţiva copii, printre supravieţuitorii scoşi de sub dărâmături în provincia Hatay

copil salvat turcia
Getty

Un tată şi o fiică, un copil de vârstă mică şi o fetiţă de 10 ani s-au aflat printre supravieţuitorii scoşi duminică din mijlocul ruinelor clădirilor prăbuşite în provincia Hatay, din sudul Turciei.

Seismele care au avut loc luni au pus la pământ porţiuni întregi din mai multe oraşe din Turcia şi Siria, provocând moartea a cel puţin 28.000 de persoane. Deşi operaţiunea de salvare a intrat în cea de-a şasea zi, iar şansele de a mai găsi persoane în viaţă sub dărâmături se împuţinează, echipele de intervenţie găsesc în continuare supravieţuitori, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit unei înregistrări publicate de municipalitatea din Istanbul, salvatorii din Hatay extrag o fetiţă de 10 ani printr-o spărtură din podeaua unei clădiri avariate după care o transportă pe o targă.

 

Fetiţa, pe nume Cudi, a stat sub dărâmături 147 de ore, a mai precizat municipalitatea din Istanbul.

Citește și
turcia, jandarm
Peste 98 de persoane arestate în Turcia. Au jefuit clădirile prăbușite, camioane umanitare și victime ale cutremurelor
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Tot în Hatay, salvatorii au extras un copil mic din resturile unei clădiri prăbuşite. Într-o înregistrare dată publicităţii de Ministerul Sănătăţii din Turcia, o fetiţă zace în tăcere pe o targă, plină de răni şi de praf, în timp ce salvatorii o transportă într-un loc sigur.

În centrul Hatay, un bărbat şi fiica lui Emira, în vârstă de cinci ani, au fost de asemenea scoşi în viaţă dintr-o clădire distrusă.

Potrivit înregistrării video date publicităţii duminică de municipalitatea din Kocaeli, salvatorii au conversat cu Emira şi cu tatăl ei cât timp erau încă prinşi sub dărâmături.

Bună, fată frumoasă, am venit să te scoatem de aici”, a spus unul dintre salvatori.

La circa 180 de kilometri nord de Hatay, în oraşul Kahramanmaras, Muhammed Habib, în vârstă de 27 de ani, le-a recitat salvatorilor din Coran în timpul operaţiunii de 10 ore cât a durat scoatere lui de sub dărâmături.

În înregistrarea publicată pe reţelele de socializare, Habib apare cu pumnul strâns şi spunând „Dumnezeu e atotputernic”, în ovaţiile salvatorilor care îl extrag în cele din urmă din clădirea prăbuşită.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Germania vrea să relaxeze temporar restricțiile privind vizele pentru supraviețuitorii cutremurelor din Turcia și Siria
Germania vrea să relaxeze temporar restricțiile privind vizele pentru supraviețuitorii cutremurelor din Turcia și Siria

Guvernul german vrea să relaxeze temporar restricțiile privind vizele pentru supraviețuitorii cutremurului din Turcia și Siria, care au familii în Germania, dacă au rămas fără adăpost sau au fost răniți.

Peste 98 de persoane arestate în Turcia. Au jefuit clădirile prăbușite, camioane umanitare și victime ale cutremurelor
Peste 98 de persoane arestate în Turcia. Au jefuit clădirile prăbușite, camioane umanitare și victime ale cutremurelor

Autoritățile din Turcia au reținut cel puțin 98 de persoane, sub acuzația că au furat din clădirile prăbușite, camioane umanitare sau că și-au însușit bunuri de la victimele cutremurelor produse luni.

Risc de epidemie în zonele afectate de cutremure. Avertismentul unui expert german
Risc de epidemie în zonele afectate de cutremure. Avertismentul unui expert german

Un expert german, membru al unei echipe de salvatori, avertizează că în urma cutremurelor devastatoare care au lovit, luni, Turcia și Siria, există riscul să apară epidemii.  

Peste 100 de mandate de arestare în legătură cu construcţia de clădiri prăbuşite în urma cutremurelor din Turcia
Peste 100 de mandate de arestare în legătură cu construcţia de clădiri prăbuşite în urma cutremurelor din Turcia

Autorităţile din Turcia spun că au fost emise 113 mandate de arestare în legătură cu construcţia de clădiri care s-au prăbuşit în urma cutremurelor care au lovit, luni, țara.

Cutremure în Turcia și Siria. Sunt peste 33.000 de morți. Germania acordă vize temporare pentru cei afectați
Cutremure în Turcia și Siria. Sunt peste 33.000 de morți. Germania acordă vize temporare pentru cei afectați

Încă au loc salvări miraculoase de sub ruine. Duminică au fost salvate mai multe persoane, după 135 de ore petrecute în condiții infernale.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă