Militar mort în timpul unui exercițiu NATO în Bulgaria. Alți 3 militari sunt răniți

Militar mort în timpul unui exercițiu NATO în Bulgaria
Twitter

Un paraşutist canadian a murit, iar un alt militar canadian şi doi americani au fost răniţi, în timpul unui exerciţiu NATO desfășurat în Bulgaria, dezvăluie presa locală.

Accidentul a avut loc la Aerodromul Ceşnegirovo, în apropiere de Plovdiv, ”într-o operaţiune de salt aerian al forţelor de intervenţie rapidă, în cadrul Exerciţiului Swift Response”, la care iau parte mai multe state membre NATO, a anunţat Ministerul bulgar al Apărării.

Militarii efectuau salturi pe timp de noapte, la joasă altitudine (400 de metri), potrivit purtătoarei de cuvânt a armatei bulgare, Violina Valeva.

Armata canadiană a anunţat marţi pe Twitter moartea militarului Patrick Labrie, din cadrul celui de-al 2-lea Regiment al Cavaleriei Regale Canadiene.

Citește și
Calin Popescu Tariceanu
Mesaj ironic al lui Tăriceanu după respingerea moțiunii: "E greu, băieți, fără liste suplimentare?"
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

 

 

Potrivit site-ului de ştiri Traffic.news, paraşuta militarului decedat nu s-a deschis, iar ceilalţi trei paraşurişti s-au rănit după ce au sărit prea aproape unul de celălalt.

Viaţa militarilor răniţi nu este în pericol, dă asigurări site-ul Dnevnik.bg.

Swift Response este un exerciţiu sub comandament american care se desfăşoară în perioada 11-24 iunie în Bulgaria, Croaţia şi România.

La exerciţiu participă 5.600 de oameni, inclusiv 1,495 de paraşutişti, din Franţa, Germania, Italia, Olanda, Spania, Regatul Unit, Statele Unite şi Canada.

Potrivit Comandamentului Forţelor Aeriene americane în Europa, acest exerciţiu este menit ”să îmbunătăţească interoperabilitatea aeriană între aliaţii din cadrul NATO”.

Bulgaria a aderat la Alianţa Nord-Atlantică în 2004.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Jobul cu un salariu de 5.000$ pe săptămână. Ce trebuie să faci pentru acești bani
Jobul cu un salariu de 5.000$ pe săptămână. Ce trebuie să faci pentru acești bani

O companie americană caută candidatul ideal pentru a călători de-a lungul Statelor Unite în căutarea celor mai bune costițe la grătar și oferă un salariu de 5.000 de dolari pe săptămână.

Mesaj ironic al lui Tăriceanu după respingerea moțiunii:
Mesaj ironic al lui Tăriceanu după respingerea moțiunii: "E greu, băieți, fără liste suplimentare?"

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a postat un mesaj ironic, pe Twitter, după ce moțiunea de cenzură a Opoziției a fost respinsă.

Cosmarul trait de 40 de romani in drum spre Spania. Cum au fost filmati soferii autocarului
Cosmarul trait de 40 de romani in drum spre Spania. Cum au fost filmati soferii autocarului

Calatorie de groaza pentru 40 de romani care au mers doua zile cu autocarul pana in Spania.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă