Mesajul lui Oprah: ”Oameni din toată lumea, stați acasă”. Ce i-a transmis un medic italian

Oprah
Getty

Statele Unite a devenit țara cu cele mai multe cazuri de coronavirus din lume. Oprah i-a atenționat pe americani de gravitatea situației prin intermediul unui interviu cu un medic din Italia, țara cu cele mai multe decese în rândul pacienților infectați c

”Am fost de multe ori în Italia. Iubesc cultura, mâncarea și mai ales virbrațiile acestui popor. Acum, italienii sunt în genunchi de câteva luni și se află în ochiul ciclonului din cauza acestui virus. Oameni din toată lumea, ascultați cuvintele doctorului Italian Marco Vergano și stați acasă”, a cerut vedeta din Statele Unite.

Oprah a postat interviul cu medicul Italian pe pagina sa de instagram. Marco Vergano, medic anestezist la un spital din Torino, a semnalat situația dramatică prin care trece sistemul medical din țara sa din cauza râspândirii Covid-19.

”Cel mai important lucru e să înțelegeți că trebuie să stați în izolare, acasă. Pentru moment, e singurul tratament pentru prevenirea și combaterea coronavirusului. Prea multe persoane s-au îmbolnăvit în același timp, iar sistemul sanitar a intrat în colaps”, le-a transmis Marco Vergano americanilor.

”Cel mai bun mesaj de transmis în această perioadă este valabil pentru oamenii din toată lumea: vă rog, stați acasă și urmați indicațiile autorităților naționale din țara voastră”, a mai spus medicul Italian.

Citește și
plamani coronavirus
Cum arată plămânii unui pacient infectat cu noul coronavirus. VIDEO 3D
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A tușit intenționat peste alimentele din supermarket. ”Am aruncat marfă de 35.000 de dolari”
A tușit intenționat peste alimentele din supermarket. ”Am aruncat marfă de 35.000 de dolari”

O femeie riscă să aibă dosar penal, pentru că a tușit în mod intenționat peste alimentele dintr-un supermarket. ”Nu credem că este infectată cu coronavirus, dar vom face eforturi pentru ca ea să fie testată”, a spus unul dintre proprietarii magazinului.

Cum arată plămânii unui pacient infectat cu noul coronavirus. VIDEO 3D
Cum arată plămânii unui pacient infectat cu noul coronavirus. VIDEO 3D

Un video făcut public de un doctor din Statele Unite dezvăluie cum sunt afectați plămânii unui pacient de noul coronavirus, prin intermediul unei radiografii 3D.

Premierul britanic Boris Johnson, testat pozitiv pentru coronavirus
Premierul britanic Boris Johnson, testat pozitiv pentru coronavirus

Premierul britanic Boris Johnson a fost testat pozitiv pentru coronavirus şi se află în autoizolare, dar va continua să conducă eforturile guvernului de combatere a pandemiei, informează vineri Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.