Medvedev, previziuni halucinante pentru 2023. Cele două războaie care vor izbucni în Occident, în opinia fostului lider rus

dmitri medvedev
Imago

Dmitri Medvedev, fostul președintele al Rusiei, a făcut zece previziuni teribile pentru 2023, într-un mesaj pe care l-a postat pe Twitter.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, face zece ”previziuni” pe 2023, ”în Ajunul Anului Nou” pe care le prezintă, într-un mesaj postat pe Twitter luni seara, drept ”umile”, în comparaţia cu ”ipotezele futuriste” ale altora, care ”parcă rivalizează să le evidenţieze pe cele mai sălbatice şi cele mai absurde”.

El îşi prezintă aceste ”previziuni” în zece mesaje postate pe Twitter.

”1. Preţul petrolului va creşte la 150 de dolari (barilul), iar preţul gazelor (naturale) va depăşi 5.000 de dolari pe metrul cub.

2. Regatul Unit va reintra în Uniunea Europeană (UE)

Citește și
Dmitri Medvedev și Vladimir Putin
Dmitri Medvedev: Armele nucleare ale Rusiei împiedică Occidentul să îi declare război
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

3. UE se va prăbuşi după întoarcerea Regatului Unit, euro va ieşi din uz (şi va deveni) fosta monedă a UE

4. Polonia şi Ungaria vor ocupa regiuni în vestul fostei Ucraine actuale

5. Al Patrulea Reich va fi creat, cuprinzând teritoriul Germaniei şi sateliţilor săi, adică Polonia, ţările baltice, Cehia, Slovacia, Republica Kievşi alţi proscrişi

6. Războiul va izbucni între Franţa şi al Patrulea Reich. Europa va fi împărţită, Polonia va fi reîmpărţită în (acest) proces

7. Irlanda de Nord se va despărţi de Regatul Unit şi va intra în Republica Irlanda

8. Războiul Civil va izbucni în Statele Unite, California şi Texasul devenind ca rezultat state independente. Texasul şi Mexicul vor forma un stat aliat. Elon Musk va câştiga alegerile prezidenţiale într-un număr de state care, după sfârşitul noului Război Civil, vor fi date GOP

9. Toate cele mai mari pieţe bursiere şi financiare vor părăsi Statele Unite şi se vor muta în Asia

10. Sistemul de management monetar de la Bretton Woods se va prăbuşi şi va conduce la prăbuşirea FMI şi Băncii Mondiale (BM). Euro şi dolarul vor înceta să mai circule ca monede globale de rezervă. În schimb vor fi foloste activ monedele fiduciare digitale”.

Medvedev nu menţionează România în aceste ipoteze halucinante

Fostul şef de stat îşi încheie aceste ”previziuni” făcându-le ”urări de sezon anglosaxonilor şi purceluşilor lor fericiţi care guiţă!”, potrivit News.ro.

Medvedev nu menţionează România în aceste ipoteze halucinante, în pofida atacului aproape tuturor est-europenilor.

Nici Războiul rus din Ucraina nu apare în aceste ”previziuni”.

”Epic thread!!”, i-a replicat Musk într-un prim mesaj. ”Astea sunt clar cele mai absurde predicţii pe care le-am auzit vreodată şi care arată totodată o lipsă uimitoare a progresele inteligenţei artificiale şi energiei durabile”, i-a scris el în alt mesaj.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medvedev a primit o nouă funcție de la Putin. Cum îl va putea înlocui pe președintele rus
Medvedev a primit o nouă funcție de la Putin. Cum îl va putea înlocui pe președintele rus

Vladimir Putin l-a numit pe Dmitri Medvedev, care până acum avea doar funcția de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, prim-vicepreședinte al Comisiei Industriale Militare.

Dmitri Medvedev: Armele nucleare ale Rusiei împiedică Occidentul să îi declare război
Dmitri Medvedev: Armele nucleare ale Rusiei împiedică Occidentul să îi declare război

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a afirmat că arsenalul nuclear al ţării sale este factorul împiedică Occidentul să înceapă un război împotriva Rusiei.

 

 

Dmitri Medvedev le cere ”infailibililor europeni” să nu mai fie ”carnea de tun” a Ucrainei: ”Au nevoie de sânge proaspăt”
Dmitri Medvedev le cere ”infailibililor europeni” să nu mai fie ”carnea de tun” a Ucrainei: ”Au nevoie de sânge proaspăt”

Rusia a cerut marţi Uniunii Europene să nu dea curs solicitării preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a trimite misiuni speciale la infrastructurile energetice ucrainene, care au fost în ultimele luni ţinta bombardamentelor ruseşti.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.