Marina columbiană a confiscat cel mai mare narco-submarin din istorie. Ce se afla înăuntru. FOTO

Submarin
Twitter / FNP_ArmadaCol

Marina columbiană a anunţat vineri că a capturat cel mai mare submarin folosit pentru transportul drogurilor din istoria Columbiei, cu o lungime de 30 de metri şi o lăţime de trei metri şi având la bord trei tone de cocaină, relatează AFP.

Semi-submersibilul a fost capturat marţi în timp ce se îndrepta spre America Centrală, una dintre cele mai aglomerate rute pentru traficul ilegal de droguri către Statele Unite, care sunt principalul consumator mondial de cocaină columbiană.

Imaginile difuzate de autorităţi arată lunga ambarcaţiune pe apă şi încărcătura sa descărcată pe uscat. Sunt sute de pachete de droguri etichetate "Toyota" (traficanţilor le place să dea un nume livrărilor lor, adesea ales din rândul marilor mărci mondiale). În mijloc, stau trei bărbaţi care au fost reţinuţi, potrivit News.ro.

Cei trei suspecţi columbieni arestaţi au declarat că au fost "forţaţi de o organizaţie de trafic de droguri să urce la bord şi să conducă semisubmersibilul spre America Centrală".

Este cel mai mare narco-submarin identificat de când a început acest tip de captură, în 1993.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Columbia este cea mai mare ţară producătoare de cocaină din lume.

În trei decenii, marina columbiană a confiscat 228 de astfel de ambarcaţiuni, care pleacă încărcate cu tone de droguri spre SUA sau chiar traversează Atlanticul spre Europa.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.