Marea Britanie se îndreaptă spre alegeri anticipate. Anunțul făcut de Corbyn

×
Codul embed a fost copiat

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, a anunțat că formațiunea sa este pregătită să înceapă „cea mai radicală campanie din istorie”.

Liderul laburist a declarat că singura condiție pe care partidul său a pus-o, înlăturarea scenariului unui Brexit fără acord, a fost îndeplinită după ce Uniunea Europeană a aprobat o amânare până în data de 31 ianuarie 2020, relatează BBC.

„Vrem alegeri, dar am vrut să fie scoasă de pe masă opțiunea unui Brexit fără acord”, a declarat Corbyn, conform AP.

Prim-ministrul Boris Johnson a încercat de trei ori să convoace alegeri anticipate, dar nu a reușit să obțină susținere în Parlament.

Mai multe surse din Downing Street au declarat că pentru a obține susținerea partidelor de opoziție, alegerile ar urma să aibă loc în data de 11 decembrie.

Citește și
boris johnson, jeremy corbyn
Boris Johnson îi cere lui Corbyn să accepte alegerile anticipate. Să fie „bărbat”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Am spus constant că suntem pregătiți pentru alegeri și susținerea noastră e condiționată doar de scoaterea de pe masă a Brexitului fără acord”, a declarat Jeremy Corbyn.

„Am auzit de la Uniunea Europeană că prelungirea Articolului 50 până în data de 31 ianuarie a fost confirmată, așadar pentru următoarele trei luni, condiția de înlăturare a unui Brexit fără acord a fost îndeplinită”, a adăugat liderul laburist.

„Acum vom lansa cea mai ambițioasă și radicală campanie pe care a văzut-o țara noastră, pentru schimări reale”, a menționat Corbyn.

„Suntem pregătiți pentru alegeri. Vom avea un mesaj foarte puternic, despre cum vom transforma societatea pentru a pune capăt inegalității și injustiției și vom combate sărăcia devastatoare cu care se confruntă mulți oameni”, a spus Corbyn.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
BREXIT. Liderii europeni au stabilit un nou termen limită pentru ieșirea din UE
BREXIT. Liderii europeni au stabilit un nou termen limită pentru ieșirea din UE

Liderii europeni au căzut de acord cu amânarea termenului limită pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană până la 31 ianuarie 2020.

Boris Johnson îi cere lui Corbyn să accepte alegerile anticipate. Să fie „bărbat”
Boris Johnson îi cere lui Corbyn să accepte alegerile anticipate. Să fie „bărbat”

Premierul britanic Boris Johnson l-a îndemnat vineri pe liderul opoziţiei, Jeremy Corbyn, să fie „bărbat” şi să susţină convocarea alegerilor anticipate pentru a ieşi din impasul Brexit.

Boris Johnson dorește alegeri anticipate. În ce dată ar urma să aibă loc
Boris Johnson dorește alegeri anticipate. În ce dată ar urma să aibă loc

Prim-ministrul britanic Boris Johnson plănuiește să ceară Parlamentului aprobarea unor alegeri generale anticipate în data de 12 decembrie, pentru a depăși impasul Brexit.

Consecințele amânării Brexit. Marea Britanie va avea nevoie de comisar european
Consecințele amânării Brexit. Marea Britanie va avea nevoie de comisar european

Marea Britanie va trebui să propună un candidat de comisar în următoarea Comisie Europeană dacă este încă membră a Uniunii Europene după 31 octombrie, a declarat joi preşedinta aleasă a Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.