Lukaşenko doreşte mobilizarea elevilor pentru recolta de cartofi. "Va fi un bun antrenament fizic pentru copii"

aleksandr lukasenko
IMAGO

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a lansat luni un apel la mobilizarea şcolarilor pentru recolta de cartofi din această fostă republică sovietică, afirmând că va fi un "bun antrenament fizic" pentru ei şi o "mulţumire" pentru părinţii lor.

Principal aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, Aleksandr Lukaşenko, fost director al unei ferme de stat sovietice care, din 1994, conduce ţara cu o mână de fier, este cunoscut pentru derapajele sale verbale şi propunerile radicale, notează AFP.

El s-a arătat indignat luni, în cursul unei şedinţe de guvern, că este interzisă în şcolile din Belarus "mobilizarea elevilor pentru recoltarea de mere sau cartofi", descriind această stare de fapt drept o "sălbăticie".

"Cu ce exemplu ne vom creşte atunci şcolarii, copiii?", a întrebat el, referindu-se la această practică care exista pe vremea URSS, potrivit Agerpres.

"Se spune că este exploatare. Dar ce exploatare poate fi dacă este vorba despre o persoană merge la muncă timp de cinci sau şase ore? Va fi o mulţumire pentru părinţi şi un bun antrenament fizic pentru copii", a continuat şeful statului, apreciind că aceasta că va "uni oamenii".

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În 2020, Aleksandr Lukaşenko a recomandat sauna, un pahar de vodcă pe zi şi munca la câmp, pe tractor, ca remedii eficiente împotriva coronavirusului.

Aliat al Moscovei şi învecinat cu Ucraina, Belarusul nu participă direct la ofensiva rusă, dar în februarie şi-a pus teritoriul la dispoziţia forţelor ruse, care l-au folosit ca bază pentru atacul lor iniţial împotriva Kievului.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„E prima dată când văd așa ceva”. O furtună de o oră a provocat inundații devastatoare pe aeroportul din Palma de Mallorca
„E prima dată când văd așa ceva”. O furtună de o oră a provocat inundații devastatoare pe aeroportul din Palma de Mallorca

O furtună care a durat puțin peste o oră a provocat inundații de amploare pe aeroportul din Palma de Mallorca. Pistele au fost acoperite cu apă, așa că avioanele au abandonat aterizarea în ultimul moment.

După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Papa Francisc a folosit iar cuvântul vulgar la adresa homosexualilor pentru care își ceruse scuze. ”E un aer gay în Vatican”
Papa Francisc a folosit iar cuvântul vulgar la adresa homosexualilor pentru care își ceruse scuze. ”E un aer gay în Vatican”

Papa Francisc a folosit din nou un cuvânt extrem de disprețuitor împotriva homosexualilor pentru care și-a cerut deja scuze luna trecută, a anunțat agenția de presă ANSA. ”E un aer gay în Vatican”, a comentat marți papa.

 

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.