Liudmila Navalnaia: „Mă șantajează, pun condiții unde, când și cum ar trebui să fie îngropat fiul meu”

×
Codul embed a fost copiat

Mama lui Alexei Navalnîi a anunțat că a fost primită la morgă, unde i-a fost arătat trupul fiului ei. Ulterior, anchetatorii au încercat să îi forțeze mâna să accepte o înțelegere.

Pentru a-și primi băiatul mort, ar trebui să îl înmormânteze în secret, fără martori. Pentru că a refuzat, a fost amenințată, mai spune femeia. Între timp, văduva și fiica lui Navalnîi s-au întâlnit în Statele Unite cu președintele Joe Biden.

Mama lui Aleksei Navalnîi a povestit, într-o înregistrare video, cum, după ce a fost ținută aproape o zi întreagă la Comitetul de Anchetă din Salekhard, în cele din urmă a fost dusă la morgă. I-a fost arătat pentru prima oară trupul neînsuflețit al fiului ei.

Liudmila Navalnaia: „Înregistrez acest videoclip pentru că au început să mă amenințe. Conform legii, ar fi trebuit să-mi dea imediat trupul lui Alexei, dar încă nu au făcut-o. Mă șantajează, pun condiții unde, când și cum ar trebui să fie îngropat fiul meu. Este ilegal așa ceva, dar văd că primesc ordine, fie de la Kremlin, fie de la aparatul central al Comisiei de anchetă”.

Femeia mai spune că i-a fost prezentat și certificatul de deces, pe care scrie că opozantul rus a murit din cauze naturale. Însă, potrivit scenariului avansat de un angajat al coloniei penitenciare „Lupul Polar”, joia trecută, Navalnîi ar fi primit un pumn puternic în piept, în zona inimii. Asta după ce ar fi fost ținut ore în șir în frig.

Citește și
aleksei navalnîi
Casa Albă: Autorităţile ruse „trebuie să predea” trupul neînsufleţit al lui Navalnîi mamei acestuia
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

O asemenea lovitură este, în general, o manevră manuală de defibrilare în caz de aritmie. Pumnul este considerat o manevră de urgență, spun medicii, recomandată doar în absența unui defibrilator, și constă într-o singură lovitură în stern, la nivelul inimii, la o distanță de aproximativ 20 de centimetri. Trebuie intervenit în decurs de 30 de secunde de la debutul stopului cardiac.

Potrivit relatărilor din The Times, tehnica a fost însă deprinsă de membrii KGB pentru a ucide. În prealabil, victimele sunt expuse la temperaturi extrem de joase pentru a slăbi mușchiul cardiac. Lovitura produce fibrilație ventriculară fără a leza sternul, coastele și inima.

Lyudmila Navalnaya: „Acum vor să-l îngroape pe ascuns, fără să mă lase să-mi iau rămas bun. Vor să mă ducă la marginea cimitirului la un mormânt proaspăt săpat și să-mi spună „Aici zace fiul tău”. Nu sunt de acord cu așa ceva”.

Între timp, Casa Albă promite că va anunța astăzi sancțiuni fără precedent.

Biden: „Am avut onoarea să mă întâlnesc cu soția și fiica lui Alexei Navalnîi. Despre el nu pot spune altceva decât ce este evident, era un om cu un curaj incredibil. Și este uimitor cum soția și fiica lui au preluat curajul. Vom anunța sancțiunile împotriva lui Putin, care a fost responsabil pentru moartea lui Navalnîi.”

Moartea lui Aleksei Navalnîi nu l-a redus totuși la tacere pe celalalt disident rus prigonit de Kremlin, Vladimir Kara-Murza.

Vladimir Kara-Murza, Russian opposition figure: „Camarazilor căzuți le datorăm să continuăm să lucrăm cu și mai multă îndârjire, ca să le împlinim visele pentru care au luptat și au murit. Prieteni, nu ne putem permite să ne lăsăm stăpâniți de deznădejde. Însuși Lioșa (Aleksei Navalnîi) ne-a îndemnat să nu ne dăm bătuți. N-avem voie s-o facem!”

Cu o sănătate precară, că urmare a faptului că a fost otrăvit de două ori, Kara-Murza a fost condamnat la 25 de ani de temniță grea pentru că a îndrăznit să critice invadarea Ucrainei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Un om de un curaj incredibil”. Joe Biden s-a întâlnit cu văduva şi fiica lui Navalnîi în San Francisco
„Un om de un curaj incredibil”. Joe Biden s-a întâlnit cu văduva şi fiica lui Navalnîi în San Francisco

Joe Biden s-a întâlnit joi, la San Francisco, în California, cu Iulia şi Daşa Navalnaia, văduva şi fiica opozantului rus Aleksei Navalnîi.

 

Casa Albă: Autorităţile ruse „trebuie să predea” trupul neînsufleţit al lui Navalnîi mamei acestuia
Casa Albă: Autorităţile ruse „trebuie să predea” trupul neînsufleţit al lui Navalnîi mamei acestuia

Mama opozantului rus Aleksei Navalnîi, decedat la 16 februarie într-o colonie penitenciară din regiunea arctică rusă, „trebuie să poată recupera cadavrul fiului ei şi să-i aducă omagiul cuvenit”, a declarat joi un purtător de cuvânt al Casei Albe.

Mama lui Navalnîi a vâzut cadavrul fiului ei la morgă. Prima reacție a Liudmilei Navalnaia: „Vor să îl îngroape în secret”
Mama lui Navalnîi a vâzut cadavrul fiului ei la morgă. Prima reacție a Liudmilei Navalnaia: „Vor să îl îngroape în secret”

Mama opozantului rus Aleksei Navalnîi, decedat în 16 februarie într-o colonie penitenciară din regiunea arctică rusă, a primit acces pentru a vedea corpul fără viaţă al fiului ei, după mai multe zile de aşteptare, transmite joi DPA.  

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.