Lavrov anunță că Rusia nu are planuri "expansioniste" în Europa. Ministrul rus de Externe vrea să participe la reuniunea OSCE

lavrov acuza occidentul de schizofrenie
Profimedia

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunțat, luni, că țara sa nu are planuri agresive şi nici "expansioniste" în Europa.

Acesta a anunţat că va lua parte la reuniunea OSCE în Macedonia de Nord dacă Bulgaria îi va permite să treacă prin spaţiul aerian, informează Agerpres, care citează EFE şi Reuters.

"Rusia nu are şi nu a avut intenţii agresive şi nici planuri expansioniste (în Europa)", a spus Lavrov, la Moscova, la forumul de dezbateri Primakov Readings, răspunzându-i astfel secretarului american al apărării Lloyd Austin, care a susţinut anterior că Rusia "nu se va opri dacă cucereşte Ucraina".

Dar restabilirea relaţiilor cu Europa nu ar trebui să fie acum o prioritate pentru Rusia, a apreciat ministrul rus. "În acest stadiu, nu trebuie să ne gândim deloc la cum pot fi restabilite relaţiile cu Europa, consider eu", a indicat şeful diplomaţiei ruse, potrivit agenţiei TASS. El crede că Rusia ar trebui să-şi axeze abordarea mai degrabă pe a nu depinde de acţiunile pe care politicienii europeni le întreprind "sub influenţa Washingtonului". Totuşi, a adăugat el, Rusia "nu le va închide uşa (...) actorilor înţelepţi" din Europa.

Serghei Lavrov a precizat că va participa la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care va avea loc în Macedonia de Nord pe 30 noiembrie şi 1 decembrie, dacă Bulgaria îi permite accesul în spaţiul aerian şi a menţionat că unele state occidentale au cerut întrevederi cu el.

Citește și
arme nucleare
Rusia exclude o discuție cu SUA privind reluarea inspectării arsenalelor militare
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"Aparent, Bulgaria a promis Macedoniei (de Nord) că îşi va deschide spaţiul aerian. Dacă aceasta se confirmă, atunci voi fi acolo. Vom vedea (...) Sunt deja mai multe cereri de întâlniri, inclusiv din partea reprezentanţilor occidentali", a ministrul rus de Externe la acelaşi forum, potrivit Reuters.

"Dacă cineva ne abordează, niciodată nu vom fugi şi nu ne vom ascunde", a promis el.

Referindu-se la sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, despre care a estimat că nu vor fi ridicate nici după terminarea conflictului din Ucraina, Lavrov a apreciat că Rusia trebuie să-şi asigure o funcţionare independentă a tuturor sectoarelor economiei sale, "să producă totul pe cont propriu", pentru a nu depinde de "capriciile" Occidentului, pe care l-a acuzat că încearcă să-şi perpetueze dominaţia şi să prospere pe seama altora, politică despre care a estimat că nu este însă agreată de majoritatea celorlalte ţări.

"Occidentul încearcă din greu să-şi perpetueze ce i-a mai rămas din dominaţia sa, folosind metode vădit neocoloniale pe care majoritatea ţărilor le resping. Obiectivul colegilor noştri occidentali este simplu şi cinic în acelaşi timp: să ia în continuare caimacul politicii globale, economiei şi comerţului, să-şi asigure propria prosperitate pe seama altora", a remarcat şeful diplomaţiei ruse. Dar, "la fel ca majoritatea ţărilor lumii, Rusia cu siguranţă nu este dispusă să accepte astfel de planuri şi nu le va accepta", a continuat el, insistând că Rusia va continua "să lupte pentru adevăr şi justiţie, pentru ca vocea tuturor ţărilor să fie auzită, independent de mărimea lor, de structura de guvernare sau de nivelul de dezvoltare economică".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Lavrov: Uniunea Europeană încearcă ”să dea afară” Rusia din Asia Centrală, dar acest lucru ”nu va merge”
Lavrov: Uniunea Europeană încearcă ”să dea afară” Rusia din Asia Centrală, dar acest lucru ”nu va merge”

Uniunea Europeană încearcă ”să dea afară” Rusia din Asia Centrală, dar acest lucru ”nu va merge”, acuză ministrul rus de Externe Serghei Lavrov într-un interviu, în urma unui turneu al preşedintelui francez Emmanuel Macron în regiune.

Rusia exclude o discuție cu SUA privind reluarea inspectării arsenalelor militare
Rusia exclude o discuție cu SUA privind reluarea inspectării arsenalelor militare

Moscova nu va reîncepe discuţiile cu Washingtonul cu privire la reluarea inspecţiilor reciproce asupra arsenalelor nucleare, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit Agerpres.

 

Serghei Lavrov: „Rusia este vizată de o agresiune occidentală care face parte din cruciade duse de SUA”
Serghei Lavrov: „Rusia este vizată de o agresiune occidentală care face parte din cruciade duse de SUA”

Rusia este vizată de o "agresiune occidentală", a declarat joi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, susţinând că aceasta este parte a unei "cruciade duse de SUA şi sateliţii lor" împotriva ţărilor care îşi apără propriile interese, relatează EFE.

 

Serghei Lavrov: Consolidarea prezenţei militare americane în Orientul Mijlociu riscă să ducă la o ''escaladare''
Serghei Lavrov: Consolidarea prezenţei militare americane în Orientul Mijlociu riscă să ducă la o ''escaladare''

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a estimat luni, în cadrul unei reuniuni diplomatice la Teheran, că întărirea prezenţei militare americane în Orientul Mijlociu prezintă riscul unei "escaladări" a conflictului dintre Israel şi mişcarea Hamas.

Serghei Lavrov va merge în Iran pentru a participa la o reuniune ministerială dedicată conflictului armeano-azer
Serghei Lavrov va merge în Iran pentru a participa la o reuniune ministerială dedicată conflictului armeano-azer

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, va călători, luni, în Iran, care organizează o reuniune pe tema conflictului armeano-azer cu şefii diplomaţiilor din Armenia, Azerbaidjan, Iran, Rusia şi Turcia.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.