Lavrov acuză că America îi interzice Maiei Sandu să vorbească despre dorința de a dezvolta relații cu Rusia

Serghei Lavrov
Getty

SUA şi Uniunea Europeana exercită o interferenţă fără precedent în afacerile interne ale Republicii Moldova, interzicându-i în mod explicit preşedintei Maia Sandu să vorbească despre dorinţa de a avea relaţii normale cu Rusia.

Acest lucru l-a susținut, miercuri, ministrul de externe rus Serghei Lavrov, în deschiderea reuniunii şefilor serviciilor de securitate şi de informaţii din cadrul CSI (Comunitatea Statelor Independente), potrivit TASS.

"Noi pledăm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, o ţara istoric apropiată nouă. Respectăm rezultatele alegerilor parlamentare din iulie. O preocupare profundă suscită însă caracterul fără precedent al amestecului Washingtonului şi Bruxelles-ului în procesele politice interne din republică, mergând până acolo încât preşedintei acestei ţări i se interzice în mod explicit până să şi vorbească despre dorinţa de a avea relaţii normale cu Federaţia Rusă", a afirmat Lavrov, adăugând că speră că "Chişinăul va putea acţiona independent, fără sugestii din afară".

În 2020, Maia Sandu a câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova şi a obţinut organizarea de alegeri parlamentare anticipate în iulie 2021, care au fost câştigate de formaţiunea sa, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), aminteşte agenţia rusă de presă.

"Dacă vom conveni cu partea rusă o vizită, eu voi merge la Moscova. Avem suficiente şi serioase subiecte de discutat cu Rusia; atât pe partea socială, ce ţine de domeniul asigurării cu pensii, cât şi pe partea economică, ce ţine de comerţ, să desgheţăm exportul; să discutăm problema transnistreană", afirmase Maia Sandu în ianuarie, potrivit Agora.md.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.