Kuleba, după negocierile cu Lavrov: Am evocat un armistițiu, dar nu s-a realizat niciun progres în acest sens

kuleba
Getty

Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a regretat joi absenţa unui progres, la discuţiile avute cu omologul său rus Serghei Lavrov în Antalia, în privinţa unei încetări a focului în Ucraina.

Am evocat o încetare a focului, dar nu s-a realizat niciun progres în acest sens”, a declarat Kuleba în faţa presei.

Ucraina nu se va preda. Suntem deschişi diplomaţiei, dar, dacă aceasta nu funcţionează, ne vom apăra ţara şi poporul”, a subliniat el.

Noi doream să obţinem o încetare a focului de 24 de ore. Lavrov a spus că Moscova dorea să vorbească despre coridoare umanitare”, a spus Kuleba, precizând că dorea un coridor pentru evacuarea civililor din Mariupol, oraş vizat de intense bombardamente, dintre care unul a lovit un spital pediatric.

Am venit aici în primul rând din raţiuni umanitare, pentru evacuarea civililor. Dar Lavrov nu a vrut să promită nimic în această privinţă”, a adăugat el.

Citește și
Rușii par a da înapoi, în așteptarea răspunsului Ucrainei la pretențiile lor. Negocieri decisive au loc în Turcia
Rușii par a da înapoi, în așteptarea răspunsului Ucrainei la pretențiile lor. Negocieri decisive au loc în Turcia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit lui Kuleba, „am decis să ne continuăm eforturile şi prevăd să continuăm în acest format”.

Sunt hotărât să continui pentru că noi dorim ca războiul să ia sfârşit şi ca ţara noastră să fie eliberată de ocupanţi”, a mai declarat ministrul ucrainean, spunând că doreşte „discuţii serioase şi constructive: dacă Rusia este pregătită pentru ele, şi noi suntem”.

El a afirmat că situaţia cea mai dificilă este la Mariupol şi că Lavrov nu s-a angajat în privinţa deschiderii unui coridor umanitar acolo.

Kuleba a adăugat că a decis totuşi împreună cu omologul său rus să „continue discuţiile în acest format”, potrivit Agerpres.

Întâlnirea din Antalia, desfăşurată în prezenţa şefului diplomaţiei ţării gazdă, Mevlüt Cavusoglu, a fost prima la nivelul miniştrilor de externe de la Moscova şi Kiev de când Rusia a declanşat invazia în Ucraina, la 24 februarie, în urmă cu exact două săptămâni.

Conform unui comunicat anterior al Ministerului de Externe ucrainean, Kuleba urmărea să obţină „o încetare imediată a focului, o ameliorare a situaţiei umanitare la Mariupol, Harkov, Sumî, Volnovaha şi alte oraşe ucrainene, o retragere a trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-au încheiat negocierile Rusia-Ucraina. Lavrov: Nu plănuim să atacăm alte ţări. Noi nu am atacat nici Ucraina
S-au încheiat negocierile Rusia-Ucraina. Lavrov: Nu plănuim să atacăm alte ţări. Noi nu am atacat nici Ucraina

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov şi omologul său ucrainean Dmitro Kuleba au discutat, joi în Turcia. A fost prima întâlnire la acest nivel, de la începutul invaziei Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie.

Rușii par a da înapoi, în așteptarea răspunsului Ucrainei la pretențiile lor. Negocieri decisive au loc în Turcia
Rușii par a da înapoi, în așteptarea răspunsului Ucrainei la pretențiile lor. Negocieri decisive au loc în Turcia

''Rusia îşi va atinge obiectivul de a asigura statutul de neutralitate al Ucrainei, dar ar prefera să o facă prin intermediul discuţiilor''.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.