Kremlinul susține că obiectivul demilitarizării Ucrainei a fost „în mare parte îndeplinit”

Dmitri Peskov
Imago

Obiectivul demilitarizării Ucrainei, declarat de Moscova la începutul campaniei sale militare în ţara vecină, a fost „în mare parte îndeplinit”, susţine Kremlinul.

Ucraina foloseşte din ce în ce mai puţin arme proprii şi din ce în ce mai mult sisteme de armament furnizate de ţările occidentale”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat, duminică, de EFE, scrie Agerpres.

Prin urmare, „una dintre sarcinile” pe care partea rusă şi le-a propus „a fost, de fapt, îndeplinită în mare parte”, a adăugat el.

Peskov a insistat că Ucraina era „puternic militarizată” în urmă cu un an şi jumătate, ceea ce nu se mai poate spune acum.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat la 24 februarie 2022 ceea ce Moscova continuă să numească o „operaţiune militară specială” în Ucraina, invocând necesitatea de a „demilitariza” şi „denazifica” ţara vecină, precum şi de a proteja populaţia din Donbas.

Citește și
Nova Kahovka
NYT: Dovezile sugerează că Rusia a aruncat în aer barajul Kahovka din Ucraina
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Peskov a mai adăugat că acum ţările occidentale „se implică din ce în ce mai mult în conflict”, devenind astfel parte a acestuia. „Aceasta duce la prelungirea conflictului. Aceasta face ca situaţia din Europa să devină mai tensionată şi mai imprevizibilă. Aceasta obligă Rusia să ia măsuri mult mai ferme pentru a-şi asigura securitatea”, a declarat purtătorul de cuvânt a preşedintelui rus într-un interviu pentru RT Arabic, potrivit publicaţiei independente ruse Meduza.io, considerată „indezirabilă” de autorităţile de la Moscova.

În luna mai, Dmitri Peskov spunea că obiectivele pe care Rusia şi le stabilise atunci când lansase „operaţiunea militară specială” au fost „parţial atinse” în mai mult de un an de război pe scară largă.

Putin a declarat săptămâna aceasta că obiectivele campaniei militare au fost modificate pe parcurs fără schimbări fundamentale.

Liderul instalat de Moscova la Doneţk, Denis Puşilin, a afirmat că, de fapt, purtătorul de cuvânt al Kremlinului s-a referit doar la armele pe care le avea Ucraina şi care au fost distruse de Rusia, într-un comentariu la declaraţia lui Dmitri Peskov.

Ucraina nu ar putea să lupte cu armata rusă fără livrările occidentale de arme”, a afirmat Puşilin, citat de media de stat ruse.

În acest sens, demilitarizarea a fost finalizată, dar asta nu înseamnă că 'denazificarea' nu trebuie să fie efectuată”, a declarat Puşilin, citat de TASS, referindu-se la al doilea obiectiv al campaniei militare ruse, despre care mulţi analişti occidentali susţin că vizează „înlăturarea” actualei conduceri de la Kiev.

În alte declaraţii, citate de RIA Novosti, Puşilin a insistat că finalizarea 'demilitarizării' nu va împiedica Rusia să continue să „elibereze” teritoriile în regiunile Doneţk, Lugansk (est), Herson şi Zaporojie (sud).

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Trupele Kievului au bifat prima victorie de la lansarea contraofensivei, în sudul Ucrainei. Rusia a recunoscut
Trupele Kievului au bifat prima victorie de la lansarea contraofensivei, în sudul Ucrainei. Rusia a recunoscut

Un oficial numit de ruşi a recunoscut că forţele ucrainene au eliberat satul Piatîhatkî din regiunea Zaporojie, informează Reuters duminică.

NYT: Dovezile sugerează că Rusia a aruncat în aer barajul Kahovka din Ucraina
NYT: Dovezile sugerează că Rusia a aruncat în aer barajul Kahovka din Ucraina

Dovezile sugerează că distrugerea uriaşului baraj de la Nova Kahovka, într-o zonă din Ucraina controlată de Rusia, este rezultatul unei explozii declanşate de ruşi, susţine The New York Times, care citează ingineri şi experţi genişti.

Putin: Rusia va lua în calcul distrugerea avioanelor F-16 destinate Kievului, chiar dacă vor fi în baze din afara Ucrainei
Putin: Rusia va lua în calcul distrugerea avioanelor F-16 destinate Kievului, chiar dacă vor fi în baze din afara Ucrainei

Dacă Occidentul va ajuta Ucraina cu avioane de luptă F-16 ar fi „un pericol serios de a târî NATO într-un conflict armat” cu Rusia, iar aeronavele vor fi distruse, a avertizat Vladimir Putin.

Zelenski exclude orice negociere cu Moscova: „Rusia încearcă din nou să-şi folosească vechea tactică de înşelăciune”
Zelenski exclude orice negociere cu Moscova: „Rusia încearcă din nou să-şi folosească vechea tactică de înşelăciune”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a exclus din nou orice negociere cu Rusia, declaraţie făcută vineri după o întâlnire cu lideri africani veniţi să încerce o mediere între Kiev şi Moscova.

Putin: „Contraofensiva Ucrainei nu are nicio șansă. Pierderile lor sunt foarte mari”. Reacția lui Zelenski
Putin: „Contraofensiva Ucrainei nu are nicio șansă. Pierderile lor sunt foarte mari”. Reacția lui Zelenski

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, vineri, că forțele armate ucrainene nu au "nicio șansă" de a învinge Rusia, în timp ce încearcă o contraofensivă.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.