Justin Trudeau anunță alegeri anticipate în Canada

justin trudeau
Getty

Premierul canadian, Justin Trudeau, a anunţat, duminică, un scrutin anticipat pentru 20 septembrie, la mai puţin de doi ani de la ultimele alegeri federale, estimând că odată cu pandemia ţara se află într-un moment "istoric", relatează France Presse.

"Guvernatoarea generală a acceptat cererea mea de a dizolva parlamentul. Canadienii vor merge deci la urne în 20 septembrie", a declarat el din capitala federală Ottawa.

Potrivit lui, ţara se află într-un "moment istoric" şi este deci "extrem de important ca toţi canadienii să poată alege cum să ieşim din această pandemie şi cum să reconstruim (Canada) mai bine".

"Vă cer să sprijiniţi un guvern progresist şi ambiţios" care să promoveze "un sistem de sănătate puternic, locuinţe la preţuri accesibile şi un mediu protejat", a precizat el, lansând câteva din marile teme ale campaniei.

Aflat în fruntea unui guvern minoritar din octombrie 2019, ceea ce îl face dependent de partide opoziţie pentru a obţine adoptarea reformelor sale, Justin Trudeau speră în sondaje favorabile, datorită modului în care a gestionat pandemia şi succesului campaniei de vaccinare.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dar celelalte partide, care s-au opus toate organizării unui scrutin în această vară, s-au lansat în comentarii ostile şi au denunţat un calcul politic, în timp ce pandemia nu s-a terminat.

Ca şi alte ţări, Canada a anunţat de fapt recent că se confruntă cu un al patrulea val epidemic, din cauza răspândirii variantei Delta, mult mai contagioasă.

Ţara are totuşi una dintre cele mai bune acoperiri vaccinale din lume - 71% dintre cei 38 milioane de canadieni au primit o primă doză şi 62% sunt complet vaccinaţi.

"Este singura fereastră de tir pentru Justin Trudeau, căci odată cu începerea anului şcolar şi universitar în două săptămâni, cazurile de COVID vor creşte inevitabil", a explicat Felix Mathieu, profesor în ştiinţe politice la Universitatea din Winnipeg. "El a rezistat deja 18 luni, ceea ce reprezintă durata de viaţă medie pentru un guvern minoritar", a adăugat expertul citat.

Premierul s-a plâns în mai multe rânduri în ultimul timp de obstrucţionarea de către partidele din opoziţie în cadrul parlamentului. Pentru a fi în fruntea unui guvern majoritar, partidul său, care are 155 de deputaţi aleşi, va trebui să obţină cel puţin 170 din cele 338 de locuri ale Camerei Comunelor.

Dar este un "pariu riscant", apreciază Daniel Beland, profesor de ştiinţe politice la Universitatea McGill, referindu-se la sondaje actuale care nu îi garantează premierului o majoritate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.