Juncker: Viktor Orbán a fost întotdeauna un erou. Am o bună relaţie cu el

jean claude juncker
Inquam Photos / George Calin

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a spus despre prim-ministrul ungar, Viktor Orbán, că a fost întotdeauna un erou, însă a apărat politicile Bruxelles-ului privind sancţionarea Ungariei şi Poloniei cu privire la încălcarea statului de drept

Declaraţia lui Juncker a fost dată publicităţii duminică. Într-un interviu acordat publicaţiei poloneze Rzeczpospolita, el a spus că îl respectă pe Orbán, liderul ungar pe care l-a salutat în trecut cu apelativul „dictatorule”.

„Îl ştiu din a doua jumătate a anilor 1990, când a devenit prima dată prim-ministru. Înainte de asta, l-am admirat pentru curajul de care a dat dovadă când armata sovietică se afla încă în Ungaria”, a spus Juncker, citat de politico.eu, scrie news.ro.

„Pentru mine, el a fost întotdeauna un erou. Personal, am o bună relaţie cu el. Şi sunt sigur că şi el ar spune acelaşi lucru despre mine. Timp de mai mulţi ani, l-am numit pe Orbán, în privat, dictator şi el ar râde de asta”.

Remarcile lui Juncker vin după ce o campanie împotriva lui şi a Bruxelles-ului a fost demarată de guvernul lui Orbán. În consecinţă, partidul pe care îl conduce liderul ungar, Fidesz, a fost exclus din PPE (Partidul Popular European), din care face parte şi Juncker.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În interviu, Juncker a apărat politicile duse la Bruxelles privind Europa Centrală, în atenţie după ce UE a decis sancţionarea Ungariei şi Poloniei pentru încălcarea statului de drept.

„Statul de drept este piatra de temelie a Uniunii Europene. Din când în când, anumite ţări îşi permit o anumită nesubordonare, în funcţie de cine se întâmplă să fie la putere şi de stadiul ciclului politic în care se află. Dar sunt încrezător că, în câţiva ani, aceste probleme nu ne vor mai da bătăi de cap”, a declarat el.

Juncker a adăugat că ţările care s-au aflat sub regim sovietic „au nevoie de timp pentru a asimila faptul că statul de drept este unul dintre fundamentele” blocului comunitar.

Preşedintele CE a negat acuzaţiile că a ignorat interesele ţărilor din Europa Centrală. „Cum poate fi spus că sunt împotriva Europei Centrale? Am făcut tot ce am putut ca aceste ţări să poată adera la zona euro pe baza realizărilor lor. Dar este adevărat că în timpul mandatului meu am vizitat Polonia o singură dată. Asta nu este suficient”.

Având în vedere predicţiile că numeroşi eurosceptici vor face parte din viitorul Parlament European, Juncker a afirmat: „Cu siguranţă, va fi diferit. Totuşi, cred că în aceste alegeri cei care promovează naţionalismul absurd vor plăti preţul”.

Alegerile europarlamentare vor avea loc în perioada 23 - 26 mai.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Juncker respinge cererea privind o amânare scurtă a Brexitului. Care sunt variantele
Juncker respinge cererea privind o amânare scurtă a Brexitului. Care sunt variantele

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a respins cererea premierului britanic Theresa May privind o amânare scurtă a Brexitului.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.