Jumătate dintre bărbaţii mobilizaţi într-o regiune din Rusia, trimişi acasă. „Nu îndeplineau criteriile de recrutare”

Militari ruși
Shutterstock

Şeful comisariatului militar din regiunea Habarovsk, Iuri Laiko, a fost demis din funcţie după ce jumătate din bărbaţii mobilizaţi au fost trimişi acasă, întrucât nu îndeplineau criteriile de recrutare, a anunțat luni guvernatorul regiunii.

Mobilizarea decretată de preşedintele rus Vladimir Putin la 21 septembrie, prima în Rusia după cel de-a Doilea Război Mondial, a provocat o nemulţumire pe scară largă printre oficiali şi cetăţeni cu privire la modul în care a fost gestionată recrutarea, existând plângeri împotriva unor ofiţeri de la comisariate care au trimis ordin de înrolare unor bărbaţi în mod clar neeligibili.

"În decurs de zece zile, mai multe mii de compatrioţi de-ai noştri au primit ordine de chemare şi s-au prezentat la birourile de înregistrare şi de înrolare", a declarat Mihail Degtiarev într-o postare video pe aplicaţia de mesagerie Telegram, potrivit Reuters şi Interfax.

"Jumătate dintre ei au fost trimişi acasă, întrucât nu îndeplineau criteriile de selectare pentru a intra în serviciul militar", a explicat guvernatorul, care a adăugat că înlăturarea din funcţie a şefului comisariatului militar din Habarovsk nu va afecta în niciun fel mobilizarea decretată de Vladimir Putin.

Presa din Habarovsk a relatat despre înrolarea unui bărbat care îşi creştea singur fiica cu dizabilităţi, ceea ce a provocat un val de nemulţumire, precum şi cazul unui tânăr cu schizofrenie, potrivit Interfax.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mobilizarea haotică a bărbaţilor pentru a fi trimişi să lupte în Ucraina a împins mii de bărbaţi apţi de luptă să fugă din ţară pentru a evita o recrutare care a fost anunţată ca fiind destinată pentru cei cu experienţă militară şi cu anumite competenţe, dar care de multe ori a părut să nu ţină cont de dosarul personal, de starea de sănătate, de statutul de student şi chiar de vârstă, notează Agerpres, care citează Reuters.

Aproximativ 2.000 de persoane au fost arestate în timpul protestelor împotriva războiului în peste 30 de oraşe, iar unora dintre cei reţinuţi li s-au înmânat ordinele de chemare chiar în secţia de poliţie unde au fost duşi, ceea ce Kremlinul a declarat că este perfect legal, aminteşte sursa citată.

Rusia a declanşat la 24 februarie o invazie în Ucraina, numind-o 'operaţiune militară specială', în ceea ce este prima agresiune de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO
Un bloc cu cinci etaje s-a prăbușit în Istanbul. Cel puțin un mort și opt răniți | VIDEO

În Istanbul, o clădire de apartamente s-a prăbușit, duminică, provocând moartea unei persoane și rănirea altor opt, au anunțat autoritățile.

Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda
Cine este Halla Tomasdottir, femeia de afaceri care a câștigat alegerile prezidențiale din Islanda

Femeia de afaceri Halla Tomasdottir a fost aleasă preşedintă a Islandei, potrivit rezultatelor definitive de duminică, învingând-o pe fosta şefă a guvernului Katrin Jakobsdottir, considerată prea angrenată în politică pentru acest post.

Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte
Trump s-a lansat pe TikTok, pe care îl voia interzis. Biden i-a luat-o însă înainte

Donald Trump și-a făcut cont pe TikTok, aceeași platformă pe care o critica și voia să o interzică pe vremea când era președintele SUA. Acum o consideră utilă în scop electoral.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.