Johnson & Johnson a început să livreze vaccinul împotriva COVID-19 către statele UE

vaccin, Johnson & Johnson
Profimedia

Compania americană Johnson & Johnson a început luni să livreze vaccinul său COVID-19 către ţările membre ale Uniunii Europene, au anunţat o serie de oficiali ai UE, precum şi compania farmaceutică, transmite Reuters.

Vaccinul Johnson & Johnson se administrează într-o singură doză, ceea ce constituie un avantaj atât logistic, cât şi din punctul de vedere al acoperirii vaccinale a unui număr cât mai mare de persoane într-un timp scurt. Vaccinul Johnson & Johnson are un alt avantaj important: poate fi depozitat la temperaturi mai mari decât cele de la congelatoare, ceea ce facilitează foarte mult distribuţia acestuia.

În prima fază, compania americană preconiza că va începe livrările către UE la începutul lunii aprilie, însă a fost nevoită să le amâne din cauza unor probleme de producţie.

"Primele doze vor pleca astăzi din depozite spre statele membre", a anunţat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene într-o conferinţă de presă.

"Johnson & Johnson a început astăzi livrările de vaccinuri spre UE. Veşti foarte bune", a anunţat la rândul său europarlamentarul german Peter Liese.

Citește și
dwayne johnson
Aproape jumătate dintre americani l-ar vota pe actorul Dwayne Johnson, dacă ar candida la alegerile prezidențiale
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La începutul acestei luni, comisarul european Thierry Breton declara că firma americană Johnson & Johnson s-a angajat să livreze statelor UE un număr de 55 milioane doze de vaccin până la finele lunii iunie, şi alte 120 milioane de doze în trimestrul al treilea.

"Până recent, era neclar dacă această promisiune va putea fi respectă. Cu toate acestea, este sigur că 50 de milioane de doze vor fi livrate în al doilea trimestru", a mai spus europarlamentarul Peter Liese, adăugând că are aceste informaţii de la compania americană precum şi de la Comisia Europeană, care coordonează discuţiile cu producătorii de vaccinuri.

Un purtător de cuvânt de la Johnson & Johnson a confirmat că, luni, au început livrările spre ţările UE, Norvegia şi Islanda, dar nu a dorit să facă comentarii cu privire la numărul de doze care vor fi livrate până la finele acestei luni sau în trimestrul al doilea. Purtătorul de cuvânt a spus doar că Johnson & Johnson mizează pe livrarea a 200 de milioane de doze de vaccin către UE, Norvegia şi Islanda până la finele acestui an.

Acest vaccin a fost, la jumătatea lui martie, al patrulea care a obţinut undă verde din partea Agenţiei europene pentru medicamente (EMA), după cele de la Pfizer-BioNTech, Moderna şi AstraZeneca. El este în prezent administrat doar în SUA şi Africa de Sud, dar a fost aprobat şi în Canada.

Datele preliminare din studiul clinic privind vaccinul Johnson & Johnson arată că acesta are o eficacitate de 67% în prevenirea bolii simptomatice, reducând semnificativ cazurile de COVID-19 în rândul persoanelor imunizate.

Uniunea Europeană a făcut o comandă de 200 de milioane de doze la laboratorul american, cu o opţiune pentru 200 de milioane de doze suplimentare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Marea Britanie a atins azi ”imunizarea de turma”. Boris Johnson insusi va merge in pub să bea o bere
Marea Britanie a atins azi ”imunizarea de turma”. Boris Johnson insusi va merge in pub să bea o bere

Marea Britanie a atins azi ”imunizarea de turma”. Boris Johnson insusi va merge in pub să bea o bere

Aproape jumătate dintre americani l-ar vota pe actorul Dwayne Johnson, dacă ar candida la alegerile prezidențiale
Aproape jumătate dintre americani l-ar vota pe actorul Dwayne Johnson, dacă ar candida la alegerile prezidențiale

Un sondaj arată că 46% dintre americani l-ar vota pe actorul Dwayne Johnson, "The Rock", dacă ar candida la alegerile prezidenţiale.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.