John Bolton, ex-consilierul lui Donald Trump, recunoaște: Lovituri de stat au fost organizate de SUA

John Bolton, ex-consilierul lui Donald Trump, recunoaște: Lovituri de stat au fost organizate de SUA
IMAGO

Lovituri de stat au fost orchestrate de SUA în lume, recunoaște fostul consilier al ex-președintelui Donald Trump. Asaltul de la Capitoliu nu se încadrează însă aici, consideră John Bolton.

John Bolton, fost consilier pentru securitate naţională sub administraţia Trump, a afirmat marţi, după audierile comisiei parlamentare privind atacul Capitoliului, că el însuşi "a participat la planificarea unor lovituri de stat" în afara Statelor Unite, transmite AFP, citat de Agerpres.

În faţa afirmaţiei prezentatorului CNN că cineva nu trebuie „să fie strălucit pentru a încerca o lovitură de stat", John Bolton a răspuns pe un ton firesc: „Nu sunt de acord. Ca cineva care a ajutat la planificarea loviturilor de stat, nu aici, dar ştiţi, în altă parte, pentru asta este nevoie de multă muncă".

John Bolton susţine astfel că asaltul de la 6 ianuarie 2021 nu a fost o tentativă de lovitură de stat din partea lui Donald Trump, care nu făcea decât „să treacă de la o idee la alta".

Cunoscut pentru poziţiile sale beliciste în diplomaţie, John Bolton, care a fost consilier pentru securitate naţională al Casei Albe în 2018 înainte de a fi demis de preşedintele republican în septembrie 2019, nu a precizat despre ce lovituri de stat vorbea.

Citește și
John Bolton
John Bolton, demis de Donald Trump. Gestul care l-a înfuriat pe liderul american
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Dar el s-a referit la tentativa eşuată de a-l înlătura pe Nicolas Maduro de la putere în Venezuela, în 2019, de liderul opoziţiei Juan Guaido, susţinut de Washington, arată sursa citată.

Alături de neoconservatori, John Bolton, foarte dur în privinţa Iranului, Afganistanului şi Coreii de Nord, a fost mai ales unul dintre arhitecţii invaziei Irakului în 2003.

Comentariile lui John Bolton au fost făcute în timp ce aşa-numita comisie parlamentară "6 ianuarie" încearcă să stabilească rolul lui Donald Trump şi al celor colaboratorilor săi în asaltul asupra Capitoliului.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
John Bolton: NATO s-ar putea dezintegra dacă Trump câştigă un al doilea mandat
John Bolton: NATO s-ar putea dezintegra dacă Trump câştigă un al doilea mandat

Fostul consilier pe probleme de securitate naţională al SUA, John Bolton, a avertizat într-un interviu difuzat vineri de agenţia dpa că NATO s-ar putea dezmembra dacă preşedintele american Donald Trump câştigă un al doilea mandat.

John Bolton, demis de Donald Trump. Gestul care l-a înfuriat pe liderul american
John Bolton, demis de Donald Trump. Gestul care l-a înfuriat pe liderul american

Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi eliberarea din funcţie a consilierului său pentru securitate naţională, John Bolton, invocând ''puternice dezacorduri'' faţă de ''multe dintre sugestiile sale''.

Nicolas Maduro, despre un apropiat al lui Trump: „A fost numit să umple Venezuela de violență”
Nicolas Maduro, despre un apropiat al lui Trump: „A fost numit să umple Venezuela de violență”

Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, l-a acuzat miercuri pe consilierul pe securitate națională al SUA, John Bolton, că ar plănui să invadeze Venezuela.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă