Joe Biden declasifică informaţiile despre originea pandemiei covid-19

Joe Biden a ieșit din nou pozitiv la Covid, la două zile după ieșirea din izolare
Profimedia

Preşedintele american Joe Biden a promulgat o lege care permite declasificarea documentelor cu privire la originea pandemiei covid-19, care a apărut în China la sfârşitul lui 2019, relatează AFP.

 

”Trebuie să mergem până la capăt în privinţa originii pandemiei covid-19, pentru a ne asigura că ştim să prevenim mai bine pandemiile viitoare”, a declarat Joe Biden luni, conform news.ro.

”Administraţia mea va declasifica şi va publica cât mai multe informaţii”, respectând totodată ”securitatea naţională”, a dat el asigurări.

Acest text, iniţiat de către opoziţia republicană, s-a bucurat de un consens masiv în rândul democraţilor - şi a fost adoptat în unanimitate în Camera Reprezenţailor, în care republicanii sunt majoritari.

Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât pandemia a adâncit clivaje între partide extrem de profunde în Statele Unite - indiferent că este vorba despre vacinare, de exemplu, sau de măsuri de prevenţie.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Directorul poliţiei federale (FBI) Christopher Wray aprecia recent că un accident de laborator la Wuhan, în China, se află ”foarte probabil” la originea pandemiei covid-19, la puţin timp după ce Departamentul Energiei a avansat o ipoteză asemănătoare.

Acest lucru a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să le ceară americanilor să împărtăşească informaţiile pe care le deţin în acest sens.

Comunitatea ştiinţifică rămâne împărţită între susţinătorii ipotezei unei transmiteri printr-un animal intermediar şi cei care apără teza unei scăpări dintr-un laborator din Wuhan.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.