Joe Biden ar urma să își anunțe săptămâna viitoare candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2024

joe biden
Getty

Preşedintele american Joe Biden şi-ar putea anunţa săptămâna viitoare candidatura pentru alegerile din 2024, au informat mai multe mass-media joi, transmite AFP.

Potrivit Washington Post şi CNN în special, care au citat surse anonime, Joe Biden ar urma să îşi lanseze campania prezidenţială într-un videoclip.

Washington Post a menţionat data de marţi, 25 aprilie, care coincide cu cea a anunţului său din 2019, când Joe Biden a intrat în cursa pentru a-l învinge pe preşedintele Donald Trump. Cotidianul subliniază însă că planurile echipei lui Joe Biden nu sunt finalizate şi că anunţul ar putea fi amânat.

Deja cel mai în vârstă preşedinte în exerciţiu din istoria SUA la 80 de ani, Joe Biden ar urma să aibă 86 de ani la sfârşitul unui al doilea mandat, în cazul în care l-ar câştiga, potrivit Agerpres.

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Principalul său adversar din tabăra republicană în acest moment este Donald Trump, deschizând astfel posibilitatea unei revanşe pentru scrutinul din 2020.

În 2019, democratul Joe Biden şi-a anunţat candidatura tot printr-un video. Deşi mulţi l-au văzut iniţial ca pe un politician pe tuşă, ieşit din lumea politică după încheierea mandatului său de vicepreşedinte al lui Barack Obama, fostul senator de Delaware s-a impus, câştigând nominalizarea partidului său şi apoi învingându-l pe Donald Trump.

Joe Biden a sugerat deja în mai multe rânduri că va candida pentru a fi reales, inclusiv în timpul călătoriei sale în Irlanda de săptămâna trecută, când a declarat:"V-am spus că plănuiesc să candidez din nou".

Susţinătorii lui Joe Biden au indicat totuşi că acesta nu vede nicio urgenţă în a-şi oficializa intrarea în cursă pentru un nou mandat prezidenţial.

Tabăra republicanilor se va confrunta în lupta internă pentru nominalizarea candidatului la scrutinul prezidenţial, care se anunţă o sursă de dispute, în timp ce locatarul de la Casa Albă profită de absenţa unor contra-candidaţi semnificativi în rândul Partidului Democrat care să îl înfrunte în cursa pentru nominalizare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.

Volodimir Zelenski se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă acasă după încheierea războiului
Volodimir Zelenski se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă acasă după încheierea războiului

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi, la Berlin, că se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă în ţară, dar numai după ce războiul s-a încheiat, relatează dpa.

Cine a fost David Hosier, bărbatul care a fost executat în Missouri, SUA. Susținea că este nevinovat
Cine a fost David Hosier, bărbatul care a fost executat în Missouri, SUA. Susținea că este nevinovat

Un fost militar american condamnat la moarte pentru uciderea în 2009 a unei femei cu care a avut o aventură a fost executat marţi în Missouri, în centrul Statelor Unite, notează AFP.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.