Jens Stoltenberg: ”Revolta Wagner dovedeşte că invazia lui Putin este o greşeală strategică mare”

Jens Stoltenberg

Rebeliunea din weekend a mercenarilor din gruparea paramilitară Wagner în Rusia arată că invazia Ucrainei, lansată de către Vladimir Putin, este o ”greşeală”, apreciază secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, relatează AFP.

”Noi supraveghem situaţia în Rusia. Evenimentele din weekend sunt o afacere internă rusă şi încă o demonstraţie a greşelii strategice mari pe care preşedintele Putin a comis-o prin anexarea ilegală a Crimeei şi războiul împotriva Ucrainei”, declară secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de news.ro.

”Pe măsură ce Rusia îşi continuă asaltul, este şi mai important să continuăm susţinerea Ucrainei. Ucainenii au lansat o contraofensivă pentru a recuceri teritoriul ocupat. Cu cât cuceresc mai mult teritoriu, cu atât vor fi mai puternici la masa negocierilor în vederea unei păci drepte”, a adăugat el.

”După terminarea războiului, trebuie să implementăm arnajamente pentru securitatea Ucrainei, pentru ca istoria să nu se repete”, declară Stoltenberg.

Secretarul general al NATO a anunţat că Alianţa monitorizează totodată situaţia în Belarus.

Citește și
jens stoltenberg, joe biden
Biden i-a cerut lui Stoltenberg să continue încă un an în fruntea NATO: „Preşedintele american nu va accepta un 'nu'”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Condamnăm anunţul Rusiei cu privire la desfăşurarea de armament nuclear. Este nechibzuit şi iresponsabil. Nu observăm niciun indiciu că Rusia se pregăteşte să folosească armament nuclear, însă NATO rămne vigilentă.

Dacă Rusia crede că ne poate intimida să nu mai susţinem Ucraina, va eşua. Suntem alături de Ucraina atât timp cât este nevoie”, subliniază el.

Belarusul joacă un rol tot mai important în invazia rusă a Ucrainei.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko îl susţine pe omologul său rus Vladimir Putin.

Vladimir Putin a confirmat luna aceasta, după mai multe săptămâni de speculaţii, că dispune de armament tactic în aşteptare în Belarus, astfel a alarmat Occidentul.

Belarusul a sărit sâmbătă în ajutorul Rusiei şi a negociat, în timpul insurecţiei armate Wagner, un acord cu şeful grupării paramilitare ruse Evgheni Prigojin.

Lukaşenko a anunţat că dosarul penal deschis de FSB împotriva lui Prigojin ”va fi abamdonat” şi că acesta ”vine în Belarus”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Stoltenberg: „Liderii din NATO nu vor invita oficial Ucraina să adere la Alianţă la summitul de la Vilnius”
Stoltenberg: „Liderii din NATO nu vor invita oficial Ucraina să adere la Alianţă la summitul de la Vilnius”

Liderii din NATO nu îi vor lansa Ucrainei invitaţia de a adera la Alianţa Nord-Atlantică la summitul de la Vilnius de la mijlocul lunii iulie, a declarat, luni, secretarul general Jens Stoltenberg, potrivit Reuters.

Biden i-a cerut lui Stoltenberg să continue încă un an în fruntea NATO: „Preşedintele american nu va accepta un 'nu'”
Biden i-a cerut lui Stoltenberg să continue încă un an în fruntea NATO: „Preşedintele american nu va accepta un 'nu'”

Preşedintele american Joe Biden i-a solicitat secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, să rămână în această funcţie pentru încă un an, au relatat, vineri, media norvegiene, potrivit AFP.

AFP: Mandatul lui Jens Stoltenberg în fruntea NATO va fi, cel mai probabil, prelungit cu încă un an
AFP: Mandatul lui Jens Stoltenberg în fruntea NATO va fi, cel mai probabil, prelungit cu încă un an

Norvegianul Jens Stoltenberg va fi numit din nou în funcţia de secretar general al NATO pentru încă un an, în lipsa unui consens asupra unui succesor, au anunţat joi mai mulţi oficiali ai Alianţei, citaţi de AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.