Jaf în trafic asupra ministrului transporturilor din Africa de Sud. Garda sa de corp a fost deposedată de arme

Sindisiwe Chikunga
Getty

Ministrul sud-african al transporturilor, care este femeie, a fost jefuită în timp ce se afla într-o maşină lângă Johannesburg, iar gărzile sale de corp au fost lăsate fără arme, a anunţat, marţi, poliţia.

Sindisiwe Chikunga circula, luni, pe o mare arteră rutieră de lângă capitala economică a Africii de Sud, scrie AFP, citată de Agerpres.

În circumstanţe ce rămân încă ambigue, răufăcători au atacat vehiculul şi au furat „lucruri personale şi două arme de foc”, a anunţat poliţia într-un comunicat.

O urmărire a fost lansată în urma acestui incident fără precedent şi pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe cei responsabili de acest atac”, a continuat poliţia, precizând că a declanşat o anchetă pentru jaf armat.

Africa de Sud este cunoscută drept una dintre ţările cele mai periculoase din lume. Peste 6.200 de omucideri au fost înregistrate aici de poliţie în al doilea trimestru al acestui an, circa 68 pe zi, şi peste 500 de jafuri au loc în această ţară în fiecare zi.

Citește și
Atac armat Mladenovac - 3
Atac armat în Florida, în timpul unei petreceri de Halloween. Cel puțin două persoane au fost ucise și alte 18 rănite
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Atacatorul din Maine era considerat un posibil „pericol”. Poliția locală a fost trimisă să-l verifice înainte de masacru
Atacatorul din Maine era considerat un posibil „pericol”. Poliția locală a fost trimisă să-l verifice înainte de masacru

Poliția locală din Maine a fost avertizată în privința lui Robert Card cu șase săptămâni înainte de atac. Garda Națională din stat a spus poliției că bărbatul „va ceda și va comite un atac armat în masă", scrie CNN.

Atac armat în Florida, în timpul unei petreceri de Halloween. Cel puțin două persoane au fost ucise și alte 18 rănite
Atac armat în Florida, în timpul unei petreceri de Halloween. Cel puțin două persoane au fost ucise și alte 18 rănite

Cel puțin două persoane au murit duminică, iar alte 18 au fost rănite în urma unui atac armat în Florida, SUA. Au fost trase zeci de focuri de armă, la o petrecere de stradă de Halloween din Ybor City Tampa.

Autorul celui mai sângeros atac armat din SUA din acest an a fost găsit mort. Cum a pierit cel care a ucis 18 oameni
Autorul celui mai sângeros atac armat din SUA din acest an a fost găsit mort. Cum a pierit cel care a ucis 18 oameni

Suspectul celui mai sângeros atac armat comis în acest an în Statele Unite a fost găsit mort.  

Atac armat în Maine: Bărbatul suspectat că a ucis 18 persoane a fost găsit mort
Atac armat în Maine: Bărbatul suspectat că a ucis 18 persoane a fost găsit mort

Suspectul în cazul uciderii a 18 persoane şi rănirea a 13 în două schimburi de focuri de armă în masă în Maine a fost găsit mort, potrivit Associated Press.

Polițiștii americani nu știu nici acum unde se află rezervistul bolnav psihic care a ucis 18 oameni. Orașe întregi închise
Polițiștii americani nu știu nici acum unde se află rezervistul bolnav psihic care a ucis 18 oameni. Orașe întregi închise

Continuă căutările rezervistului american care a ucis 18 oameni și a rănit 13, într-un atac armat petrecut în statul american Maine. Poliția a anunțat că scafandrii au căutat inclusiv în apropierea docurilor unde a fost găsită mașina suspectului.  

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.