Italia impune de joi test negativ obligatoriu pentru toţi călătorii care sosesc din UE

Călătorie pe timp de pandemie

Italia a anunţat restricţii de intrare pe teritoriul său începând de joi pentru călătorii proveniţi din ţările Uniunii Europene, care vor trebui să facă dovada unui test negativ la coronavirus, informează AFP, conform Agerpres.

Decretul, semnat marţi seara de ministrul sănătăţii, Roberto Speranza, 'prevede prezentarea obligatorie a unui test negativ la plecarea (spre Italia) pentru toate persoanele care sosesc din ţările Uniunii Europene', a indicat un purtător de cuvânt.

Testul - fie antigen, nu mai vechi de 24 de ore, fie PCR, valabil maxim 48 de ore - devine astfel obligatoriu şi pentru vaccinaţi.

Până acum, cetăţenii UE puteau intra în Italia cu un certificat verde care atesta vaccinarea cu schema completă, vindecarea recentă de COVID-19 sau un rezultat negativ la test.

De joi, persoanele nevaccinate vor trebui să intre într-o carantină de cinci zile la sosire, în plus faţă de obligaţia de a prezenta un test negativ. Cele care sosesc din afara UE erau deja plasate în carantină.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Noile măsuri, în vigoare între 16 decembrie şi 31 ianuarie, survin pe fondul unui nou val epidemic în Europa, marcat de răspândirea rapidă a variantei Omicron, care, potrivit primelor studii, s-ar putea dovedi mai rezistentă la vaccinuri şi mai transmisibilă decât Delta, dominantă în prezent.

Italia, care a plătit un tribut greu cu peste 130.000 de morţi de la debutul pandemiei, a raportat marţi peste 20.000 de cazuri noi de infectare şi 120 de decese.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Marine Le Pen a anunțat cine va fi premierul Franței dacă extrema dreaptă va câștiga alegerile
Marine Le Pen a anunțat cine va fi premierul Franței dacă extrema dreaptă va câștiga alegerile

Faptul că Franța a cotit către extrema dreaptă reprezintă o provocare existențială pentru Uniunea Europeană. La Paris și Bruxelles se discută frenetic despre pariul riscant pe care și l-a asumat Emmanuel Macron prin convocarea alegerilor anticipate.

Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Recomandări

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.