Inventatorul Noviciok: Nu pot dormi, am un mare păcat pe conştiinţă

Vladimir Uglev
BBC

Inventatorul neurotoxinei Noviciok, Vladimir Uglev, a declarat că nu poate dormi şi că simte remuşcări de când guvernul german a anunţat că liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, a fost otrăvit cu această armă chimică, transmite EFE.

"Am un păcat pe conştiinţă", a comentat Uglev, într-o conversaţie telefonică pe care a purtat-o vineri din oraşul Anapa (Marea Neagră) cu agenţia de presă spaniolă.

Uglev, în vârstă de 73 de ani, a spus că şi-a dedicat întreaga activitate ştiinţifică, 15 ani, dezvoltării a ceea ce el numeşte acum "o armă de distrugere în masă" într-un laborator din regiunea Saratov (sud-estul părţii europene a Rusiei).

Citiți și: Ce este Noviciok, neurotoxina cu care a fost otrăvit Navalnîi. „Ucide rapid și este nedetectabilă”

"Eu am fost primul care a reuşit să creeze un tip de Noviciok. Era în decembrie 1975", povesteşte el, şi explică faptul că niciunul dintre cei care au participat la proiectul ultrasecret nu se gândea că puternica neurotoxină ''va fi folosită ca armă teroristă", potrivit Agerpres.

Citește și
Aleksei Navalnîi
Ce este Noviciok, neurotoxina cu care a fost otrăvit Navalnîi. „Ucide rapid și este nedetectabilă”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Am făcut-o în scopuri militare. O ştiam, aşa cum a ştiut-o şi Andrei Saharov când a dezvoltat bomba cu hidrogen. Însă în acele vremuri nu ţi se cereau lucruri, ţi se dădeau ordine", insistă el.

Uglev spune că-l înţelege perfect pe Mihail Kalaşnikov, inventatorul celei mai folosite puşti din lume, AK-47, şi care, înainte de a muri, le-a mărturisit patriarhului ortodox şi familiei sale că se simte vinovat că a creat "o armă care ucide oameni în întreaga lume".

Vladimir Uglev nu-şi poate scoate din cap faptul că Navalnîi, internat în comă într-un spital din Berlin, ar putea fi "o nouă victimă a Noviciok". Are tot mai puţine "îndoieli" asupra acestui aspect, deşi în primele ore după anunţul guvernului german a considerat puţin probabil ca Navalnîi să fi fost otrăvit cu acest agent deoarece simptomele nu păreau să se potrivească.

"Nu avea cum să intre în comă imediat. Însă circumstanţele s-au schimbat total. Nu aveam datele pe care le avem acum. Aleksei a intrat în comă nu în avion, ci la Omsk", spune Uglev.

Mai lipseşte ca germanii să dea publicităţii "formula", pe care el o ştie chiar şi acum pe de rost, fiindcă - îşi aminteşte Uglev - ei au fost primii care au dezvoltat organofosforice în scopuri militare.

"Ceea ce încă nu ştim deocamdată este ce tip de Noviciok a fost folosit", comentează Uglev, în contextul în care sunt patru agenţi din clasa Noviciok, trei sub formă de pudră şi unul în formă lichidă.

Inventatorul Noviciok îşi aminteşte că, în cazul otrăvirii agentului dublu Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în Regatul Unit, englezii au reuşit să demonstreze că atacatorii chiar au recurs la această neurotoxină. ''Englezii au reuşit să deseneze tabloul complet. În acel caz, au fost afectate şi alte persoane, nu doar Skripal", subliniază el.

Uglev calculează că, "dacă este adevărat că (lui Navalnîi) i-au pus (Noviciok) în ceai, la aeroport", atunci cel mai probabil au încercat să-l otrăvească cu "nu mai mult de două-trei miligrame", altfel spus, "cu o zecime dintr-o picătură". "Nu ştiu cum de n-a murit. Poate pentru că a intrat rapid în comă sau pentru că medicii i-au dat un antidot. Sau poate nu a băut tot ceaiul", speculează el.

Cercetătorul rus crede că agentul Noviciok a putut fi produs doar "de un stat sau o entitate foarte bogată". "Noviciok-ul nu poate fi produs într-un şopron. Este un proces foarte complicat. Henry Ford nu şi-a dezvoltat invenţiile într-un garaj", spune el.

Întrebat de ce crede că guvernul rus continuă să nege existenţa Noviciok-ului, Uglev susţine că problema îl depăşeşte. "Este ca şi cum i-ai cere unei persoane normale să înţeleagă un schizofrenic", răspunde el.

Uglev se defineşte drept "un duşman al poporului" - bunicul său a fost victima represiunilor din anii 1930 - de când a renunţat la activitatea ştiinţifică în 1990. El şi-a atras furia serviciilor secrete în 1993 când, împreună cu Vil Mirzaianov, în prezent exilat în SUA, a denunţat faptul că Rusia continua să realizeze experimente cu arme chimice în ciuda angajamentului pe care şi-l luase faţă de Occident de a le distruge.

"De atunci sunt sub controlul serviciilor de resort", susţine Uglev, făcând aluzie la Serviciul Federal de Securitate (FSB, fostul KGB). Spre deosebire de alţi oameni de ştiinţă, Uglev dă asigurări că nu va face niciodată publică formula necesară pentru a produce Noviciok.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce făcea Aleksei Navalnîi în Siberia chiar înainte să fie otrăvit cu agentul neurotoxic Noviciok
Ce făcea Aleksei Navalnîi în Siberia chiar înainte să fie otrăvit cu agentul neurotoxic Noviciok

"Alexei Navalnîi a fost victima unei tentative de asasinat", a declarat răspicat cancelarul Angela Merkel, iar lumea aşteaptă acum răspunsuri de la Rusia.

Ce este Noviciok, neurotoxina cu care a fost otrăvit Navalnîi. „Ucide rapid și este nedetectabilă”
Ce este Noviciok, neurotoxina cu care a fost otrăvit Navalnîi. „Ucide rapid și este nedetectabilă”

Noviciok, agentul neurotoxic despre care Germania spune că a fost folosit pentru a-l otrăvi pe Alexei Navalnîi, opozantul lui Vladimir Putin, aflat în comă într-un spital din Berlin, a fost dezvoltat în Uniunea Sovietică în anii 1970 și 1980.

Prima reacție a Rusiei după ce Germania a anunțat că Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok
Prima reacție a Rusiei după ce Germania a anunțat că Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok

Experţii în medicină legală din Rusia nu au găsit dovezi în investigaţiile lor care să susţină acuzaţia că Alexei Navalnîi a fost otrăvit, au relatat media ruse după anunţul Germaniei că în organismul opozantului rus a fost găsit un agent neurotoxic.

Merkel, despre otrăvirea lui Navalnîi: „Scopul a fost să-l reducă la tăcere”. Reacțiile marilor puteri
Merkel, despre otrăvirea lui Navalnîi: „Scopul a fost să-l reducă la tăcere”. Reacțiile marilor puteri

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost victima unei tentative de asasinat cu agentul neurotoxic Noviciok, a confirmat miercuri seară cancelarul german Angela Merkel.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.