Invadat de gunoaie, Cernobîlul a fost curățat de voluntari. Ce au găsit în „orașul fantomă”

×
Codul embed a fost copiat

Gunoaiele au invadat până și "orașul fantomă" de lângă Cernobîl, devenit între timp atracție turistică, cu aproximativ 70.000 de vizitatori numai în 2018.

Acolo curățenia se face doar cu voluntari, care, anul acesta, au strâns gunoaie în cadrul unei campanii globale, popularizată pe rețelele de socializare, denumită Trashtag Challange.

Primul popas obligatoriu este la chioșcurile cu "suveniruri", amintind de dezastrul nuclear de la Cernobîl, de la care s-au scurs aproape 33 de ani.

Detectorul de radiaţii nu poate lipsi de la o călătorie turistică sau nu în oraşul fantomă Pripiat, din apropierea fostei centrale nucleare de la Cernobîl.

Citește și
lup padure
Un lup a plecat din zona radioactivă de la Cernobîl pentru prima dată. De ce este important
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un oraș-muzeu încremenit în timp. Unul dintre voluntari a găsit o păpușă făcută din cârpe, uitată probabil de o fetiță, în graba evacuării

În apropiere de Cernobîl chiar și gunoiul poate fi contaminat, așa că voluntarii s-au îmbrăcat în combinezoane de protecție.

Sacii se umplu repede, mai ales cu sticle, doze și ambalaje de plastic, adunate de peste tot.

Aceasta este clădirea fostei școli numărul trei, din Pripiat. Manuale şi caiete au rămas încă pe bănci. În altă sală sunt zeci de măști de gaze stricate, aruncate pe podea.

”De fapt, Cernobîlul ar fi trebuit să ne arăte cum ar fi planeta noastră fără oameni. Dar oamenii își lasă în continuare urmele trecerii pe aici, le vedem adunate în sacii aceștia negrii.”

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Misterele instalației sinistre de lângă Cernobîl. Americanii se temeau că poate controla mințile
Misterele instalației sinistre de lângă Cernobîl. Americanii se temeau că poate controla mințile

Pădurile din nordul Ucrainei pot fi un loc perfect de aventură în aer liber însă una dintre ele, la nord de capitala Kiev, ascunde o misterioasă și imensă instalație sovietică ce atrage turiști curioși, relatează CNN.

Un lup a plecat din zona radioactivă de la Cernobîl pentru prima dată. De ce este important
Un lup a plecat din zona radioactivă de la Cernobîl pentru prima dată. De ce este important

Accidentul nuclear din 1986, de la Cernobîl a generat o catastrofă ecologică, dar, după 3 decenii, natura pare că își revine la normal.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.