Interceptări ale discuțiilor militarilor ruși: „Putin este nebun. Vrea să preia Kievul, dar nu putem face asta”

×
Codul embed a fost copiat

Cu doar câteva ore înainte de ceremonia în care Putin a anexat patru regiuni ucrainene, armata rusă a bombardat un convoi cu civili ucraineni, care fugeau din Zaporojie,unul, dintre teritoriile vizate de alipirea la Federația Rusă.

Cel puțin 25 de oameni au murit şi peste 50 au fost răniţi. Asta, în timp ce trupele ruse continuă, să piardă teren, pe front. Iar popularitatea președintelui rus scade lent, dar sigur, la el acasă.

Vineri dimineaţă, la marginea oraşului Zaporojie, din sudul Ucrainei, proiectilele ruşilor au lovit în plin un lung convoi umanitar staţionat. Iniţial, maşinile au mers în Zaporojie cu ajutoare, iar în această dimineaţă erau pline cu civili care fugeau din teritoriul pe care ruşii se pregăteau să-l anexeze oficial.

Şi peste noapte, armata Moscovei a lovit mai multe orașe aflate pe linia frontului. Au fost explozii puternice urmate de incendii în Dnipro, Nikolaev și Odesa.

În schimb, trupele Kievului ar fi reuşit să încercuiască orașul strategic Lîman, în regiunea Donețk. În jur de 2.000 de militari ruși ar fi izolați aici și riscă să cadă în captivitate, deși Putin le-ar fi cerut comandanților să lupte până la ultimul glonț.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit cotidianului „The New York Times”, care a făcut rost de transcrierea unor discuţii telefonice între ruşi, care dezvăluie frustrarea și pesimismul militarilor. Soldaţii se plâng că au primit ordin să împuşte pe oricine le iese în cale. „Putin este nebun. Vrea să preia Kievul, dar nu putem face asta. Am pierdut jumătate din regiment. Pierdem războiul", ar fi spus un soldat familiei sale din Rusia.

Între timp, cu spaimă că frontierele se pot închide oricând, ruşii care fug de încorporare stau la cozi nesfârşite la punctele de trecere în Georgia, Kazahstan ori Armenia. Mulţi dintre ei îşi feresc chipurile de teama unor represalii pentru familiile lăsate în urmă. Acest bărbat are experienţă militară, a slujit patru ani în armată, dar acum n-a găsit niciun strop de motivaţie.

Faptul că mobilizează atât de mulţi oameni înseamnă că s-a trecut într-o fază foarte gravă şi serioasă. Am prieteni aflaţi acum în Ucraina şi alţii care s-au întors de acolo, niciunul nu povesteşte nimic bun.

Dominic Waghorn, SKY News: „Mulţi dintre cei care ies din Rusia sunt tineri din Daghestan, Ingusetia, Cecenia şi alte republici din Caucazul de Nord... Sunt disperaţi să plece, convinşi că ordinul de mobilizare vizează deliberat minorităţile etnice.~

Fugarii sunt convinşi că noi recruţii nu vor face diferenţa pe front, şi nu doar pentru că nu sunt instruiţi şi echipaţi corespunzător.

Cecen: „Nu cred că îşi vor da silinţa, pentru că mulţi dintre noi credem că nu e războiul nostru şi ca Rusia e agresorul.”

Odată trecuţi dincolo.. sentimentul copleşitor este de: „Libertate! 5 zile n-am ştiut dacă vameşii (ruşi) ne vor lăsa să ieşim ori nu.”

„Totul e bine acum!”, spune Grisha, în vârstă de 10 ani, căruia tatăl i-a explicat că nu concepe să ia arma în mână.

Dacă televiziunea de stat difuzează imagini cu nou-încorporați în poligoane de instrucţie, în schimb, pe teren realitatea arată simţitor diferit.
O unitate abia formată a fost lăsată în mijlocul unui câmp, fără alimente și fără adăpost.

Rus: „Nu ne aștepta nimeni. Bagajele sunt pe jos. Ne-au promis că până mâine dimineață... Nu ne-au dat corturi, sobe. Dormim în câmp, autobuzele s-au dus, nu are nimeni nevoie de noi. N-avem bani, nimic.. Îngrămădiți aici ca oile."

Cei care se tem de ordinul de mobilizare ori familiile celor deja ridicaţi au golit magazinele cu echipamente de protecţie.

Iulia Dalyagina, manager magazin: „Imediat ce s-a anunţat mobilizarea parţială, au năvălit cumpărătorii. Cumpără tot: ghete, haine călduroase, căciuli, echipamente de protecţie, totul.”

Artiom Artemiev, reservist: „Armata nu are destui saci de dormit şi saltele pentru toţi. Se găseau multe în magazinul ăsta, dar n-a mai rămas nimic, nici aici, nici în altele. Sunt epuizate chiar şi în magazinele pentru pescari. Nu mai găseşti nici mănuşi.”

Dacă, patriarhul Kiril promitea zilele trecute ruşilor căzuţi pe frontul din Ucraina viaţa veşnică în Rai, guvernul de la Moscova îi linişteşte pe care au datorii. Celor trimişi pe front li se vor anula împrumuturile în caz de deces sau invaliditate gravă, au anunţat responsabilii ruşi.

Nu este clar dacă radierea împrumuturilor soldaților uciși se va aplica și retroactiv.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.