Insula unde locuiesc mai multe capre decât oameni. Propunerea făcută de primarul acesteia

Capre
Shutterstock

Pe micuţa şi îndepărtata insulă italiană Alicudi locuiesc doar aproximativ 100 de locuitori şi, în mod ideal, tot atâtea capre sălbatice. Dar anul acesta, raportul dintre oameni şi animale a devenit extrem de dezechilibrat.

 

Insula este invadată de şase ori mai multe capre decât numărul dorit de locuitori şi are mai multe animale pe cap de locuitor decât în orice alt loc unde sunt prezente astfel de animale. Ca urmare, primarul Riccardo Gullo face apel la oricine poate pune umărul la rezolvarea problemei.

Gullo a declarat, joi, pentru CNN că nu-i pasă dacă cineva ştie sau nu ceva despre creşterea caprelor atâta timp cât are o barcă pentru a le scoate de pe insulă după ce le prinde. El a declarat că programul „Adoptă o capră” a fost creat deoarece autoritatea locală nu vrea să sacrifice animalele, care au invadat zonele rezidenţiale, au intrat în case, au rumegat tot ce au găsit prin parcurile publice, grădinile private şi gardurile vii şi au încercat să escaladeze zidurile de piatră care, de obicei, cedează sub greutatea lor.

Potrivit guvernului regional sicilian, caprele au fost introduse pe insulă în urmă cu aproximativ 20 de ani de către un fermier care apoi le-a eliberat. Timp de ani de zile, animalele, care nu sunt proprietatea nimănui, au păşunat singure pe versanţii stâncilor din Alicudi şi apar în aproape orice carte poştală cu insula vulcanică. Dar, lăsate în voia sorţii, acestea s-au reprodus într-un ritm uimitor.

Oricine este interesat să ia până la 50 de capre poate face o cerere oficială către comunitate până la 10 aprilie, a declarat primarul, deşi a adăugat că va prelungi termenul până când toate caprele vor fi adoptate. Solicitantul trebuie să trimită cererea prin e-mail către autoritatea locală şi să plătească o taxă de timbru de 16 euro pentru a o face oficială.

Citește și
Peñón de Vélez de la Gomera
Cum arată și unde se află cea mai mică frontieră națională din lume. Are doar 85 de metri lungime | GALERIE FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Am primit cereri de la zeci de persoane de când am anunţat acest lucru”, a declarat Gullo, inclusiv de la un fermier din insula vecină Vulcano, care produce brânză de capră. „În mod ideal, am dori ca oamenii să încerce să domesticească animalele, mai degrabă decât să le mănânce”, a adăugat el. Cu toate acestea, autorităţile nu vor face verificări cu privire la intenţiile celui care adoptă caprele.

Odată ce i se vor repartiza caprele, cel care le adoptă are la dispoziţie 15 zile pentru a le prinde şi a le îndepărta de pe insulă.

Distribuirea cotelor de capre va continua până când efectivul de capre indigene se va reduce foarte mult. Câteva vor fi lăsate pentru a poza pentru turişti.

Alicudi are cei mai puţini locuitori dintre cele şapte insule Eoliene, lanţul din largul coastei nordice a Siciliei care include Stromboli şi Lipari.

Lăsând la o parte caprele, insula este, de asemenea, cunoscută pentru pâinea locală cu LSD, care a fost scoasă în afara legii în anii 1950 şi este o escală turistică populară pentru bărcile cu pânze şi pentru pasionaţii de vulcani, care pot vedea erupţiile constante ale vulcanului Stromboli din apropiere.

Insula cu teren accidentat are un mare con vulcanic ce se ridică din Marea Tireniană. Nu are hoteluri şi nici drumuri. În schimb, transportul se face cu catâri şi măgari, care merg pe cărări abrupte, potrivit site-ului Visit Sicily.

Pe de altă parte, Alicudi nu este primul loc care se confruntă cu o populaţie neaşteptată de capre rătăcitoare. În luna iunie, un cartier din McKinney, Texas, s-a trezit cu o privelişte şocantă: 40 de capre fugare care se plimbau pe lângă peluzele rezidenţilor, şi se înfruptau din ele, după ce s-au desprins dintr-o turmă ce păştea la un complex din apropiere. Iar pe fondul lockdown-ului din cauza coronavirusului, în martie 2020, locuitorii din Llandudno, în Ţara Galilor, au observat turme de capre cutreierând străzile, după ce mai mult de o duzină de animale s-au aventurat să coboare de pe dealul de deasupra oraşului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cutremurul devastator din Taiwan, surprins în imagini spectaculoase și terifiante. Cum a fost evitată o catastrofă majoră
Cutremurul devastator din Taiwan, surprins în imagini spectaculoase și terifiante. Cum a fost evitată o catastrofă majoră

Zgârie-nori, drumuri și chiar versanți montani s-au zgâlțâit înfricoșător mai bine de 30 de secunde. S-a întâmplat în Taiwan. Insula a fost zguduită de un cutremur de 7,4 pe Richter.

Cum arată și unde se află cea mai mică frontieră națională din lume. Are doar 85 de metri lungime | GALERIE FOTO
Cum arată și unde se află cea mai mică frontieră națională din lume. Are doar 85 de metri lungime | GALERIE FOTO

În nordul Africii, la aproximativ 130 de kilometri de Melilla și 117 kilometri de Ceuta, se află Peñón de Vélez de la Gomera, o mică insulă cu o suprafață de aproximativ 19.000 de metri pătrați, care găzduiește una dintre cele mai unice granițe din lume.

 

Turiști abandonați pe o insulă din Africa de vasul de croazieră pe care se aflau. ”Nu am mai trăit așa ceva”
Turiști abandonați pe o insulă din Africa de vasul de croazieră pe care se aflau. ”Nu am mai trăit așa ceva”

Ceea ce trebuia să fie o vacanță de lux pe un vas de croazieră s-a transformat într-o aventură de coșmar pentru un grup de turiști.  

Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este inscripționat pe ele | FOTO
Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este inscripționat pe ele | FOTO

Au apărut primele imagini cu rămășițele dronei militare care s-a prăbușit în Brăila, în Insula Mare.  

Ce a găsit armata în locul în care a căzut drona militară, în Brăila. Reacția MApN | VIDEO
Ce a găsit armata în locul în care a căzut drona militară, în Brăila. Reacția MApN | VIDEO

Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunţă vineri că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.