Incendiu devastator într-un spital COVID din India. 13 pacienți au murit

India
AP

Treisprezece bolnavi de COVID-19 au murit vineri dimineaţă într-un incendiu produs într-un spital de la periferia metropolei indiene Mumbai.

India se confruntă cu o creştere exponenţială a infectărilor cu coronavirus, cu aproape 4 milioane de cazuri noi de la începutul lunii, cauzate mai ales de o 'dublă mutaţie' a virusului şi de evenimente de masă, precum sărbătoarea hindusă Khumb Mela, relatează Agerpres.

Simultan, ţara trebuie să fac faţă unei penurii de oxigen, medicamente şi paturi disponibile în spitale.

Incendiul, care a fost stins între timp, s-a declanşat vineri, în jurul orei locale 03:00 (21:30 GMT joi), iar cauzele sale sunt în curs de investigare, a indicat sursa citată.

”Şaptesprezece pacienţi se aflau în unitatea de terapie intensivă a spitalului Vijay Vallabh atunci când a fost declarat un incendiu, iar 13 dintre ei au murit şi ceilalţi patru au fost transferaţi la alte spitale”, a declarat responsabilul Morrison Khavari.

Citește și
vaccin
India și-a dezvoltat propriul vaccin împotriva Covid-19. Ce eficiență are
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În urmă cu două zile, 22 de pacienţi cu COVID-19 au murit într-un alt spital, tot în statul Maharashtra, din cauza unei pene în alimentarea cu oxigen a ventilatoarelor timp de o jumătate de oră.

La începutul lunii, alţi patru bolnavi şi-au pierdut viaţa într-un incendiu la o clinică privată din Maharashtra, după ce în martie un foc declanşat într-un spital din Mumbai făcuse 11 victime.

Prim-ministrul indian Narendra Modi are programate vineri cel puţin trei reuniuni de criză consacrate aprovizionării cu oxigen a spitalelor şi disponibilităţii medicamentelor de primă necesitate.

Capitala New Delhi continuă să fie printre zonele cele mai afectate, raportând sute de mii de cazuri noi de infectare şi numeroase spitalizări în ultimele zile.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
22 de pacienți dintr-un spital indian au murit, după ce au rămas fără oxigen în ventilatoare
22 de pacienți dintr-un spital indian au murit, după ce au rămas fără oxigen în ventilatoare

Cel puțin 22 de pacienți au murit, miercuri, într-un spital din vestul Indiei, după ce au rămas fără oxigen în ventilatoare, conform Reuters.

India și-a dezvoltat propriul vaccin împotriva Covid-19. Ce eficiență are
India și-a dezvoltat propriul vaccin împotriva Covid-19. Ce eficiență are

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de laboratorul indian Bharat Biotech, Covaxin, are o eficacitate medie de 78%, conform rezultatelor preliminare ale studiului clinic de fază a treia, a anunţat miercuri producătorul, relatează agenţia EFE.

Al 2-lea val de Covid a lovit India ca un tsunami: ”Lucrurile au scăpat de sub control”
Al 2-lea val de Covid a lovit India ca un tsunami: ”Lucrurile au scăpat de sub control”

Sistemul medical din India, precum și alte servicii esențiale sunt gata să se prăbușească, din cauza celui de-al doilea val de Covid-19 care a lovit la mijlocul lunii martie cu o viteză devastatoare.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă