În plină pandemie, milioane de chinezi pleacă în vacanța de Ziua Națională. China, mai puțin afectată de Covid decât România

×
Codul embed a fost copiat

Autorităţile din China vor da un test important în următoarea perioadă. Trebuie să demonstreze că pot controla pandemia şi în timpul vacanţei de o săptămână care le este acordată oamenilor cu ocazia Zilei Naţionale.

 

Milioane de persoane și-au făcut deja bagajele și s-au înghesuit în gări.

"Săptămâna de Aur a Zilei Naționale" marchează din 1949 încoace fondarea Republicii Populare și este una dintre cele mai importante sărbători în China continentală.

Anul acesta are însă o semnificație aparte. Oamenii sunt liberi să călătorească din nou.

Citește și
Chad
Un student de 19 ani a murit în urma unor complicații rare provocate de Covid-19. „Era foarte sănătos”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

David Culver, CNN International: "Încă din aprilie am început să vedem o relaxare semnificativă a restricţiilor în toată China. Într-adevăr, au mai fost focare, inclusiv unul în iunie, chiar aici în Beijing. Dar mulţi localnici sunt mai îngrijoraţi de răspândirea (virusului, n.r.) în alte părţi ale lumii. Aşa că cei mai mulţi dintre turiştii chinezi preferă să nu iasă din ţară în această vacanţă".

Între 1 și 9 octombrie, chinezii vor pleca, în total, în aproximativ 550 de milioane de călătorii, potrivit datelor Academiei Chineze de Turism.

Deși estimarea reprezintă doar 70 % din bilanțul de anul trecut, rezervările interne au crescut cu 50 %.

Motivul? Mulți oameni au preferat să rămână în țară.

Chen Xinhua, profesor pensionat: "Nici nu m-am gândit să călătoresc în străinătate, vreau să vizitez doar obiective din China sau din Beijing, nu mă simt în siguranță să călătoresc dincolo de granițe".

Cea mai recentă sărbătoare care a venit la pachet cu o vacanță a fost Anul Nou Chinezesc, în luna ianuarie.

Deși autoritățile din Beijing au anulat atunci festivitătile majore, chinezii s-au înghesuit în gări și aeroporturi, cei mai mulți fără măști de protecție și fără griji.

Trei zile mai târziu, orașul Wuhan - epicentrul pandemiei - a intrat în carantină, și, până în aprilie, străzile marilor orașe au rămas goale.

În vară, țara asiatică a revenit ușor la viață, însă responsabilii nu sunt dispuși să renunțe la toate restricțiile.

 

Doar 11 cazuri de infectare în 24 de ore, toate importate

 

David Culver, CNN International: "Trebuie să menţionăm şi faptul că nu toată lumea din China poate călători liber în această săptămână. Pentru studenţi au fost introduse restricţii în multe oraşe mari, cum ar fi Shanghai. Nu au voie să părăsească oraşul, decât dacă sunt dispuşi să petreacă două săptămâni în carantină înainte să revină la cursuri".

După vacanță, numărul pacienților cu COVID-19 este posibil să crească, în ciuda măsurilor luate de autorități.

Potrivit ultimului bilanț, în China, în 24 de ore, au apărut 11 noi cazuri de infectare - toate importate.

Oficial, de la începutul crizei sanitare și până acum, țara cu 1,4 miliarde de oameni a raportat aproximativ 85.000 de îmbolnăviri și aproape 4.700 de decese - mai puține chiar decât România.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rusia anunță că un al doilea vaccin anti-COVID a trecut primele teste clinice
Rusia anunță că un al doilea vaccin anti-COVID a trecut primele teste clinice

Primele teste clinice ale unui al doilea vaccin rus împotriva noului coronavirus s-au dovedit concludente în privinţa eficienţei şi siguranţei, a anunţat joi Centrul de Cercetare de Stat Vektor din Siberia, care dezvoltă acest vaccin.

Un student de 19 ani a murit în urma unor complicații rare provocate de Covid-19. „Era foarte sănătos”
Un student de 19 ani a murit în urma unor complicații rare provocate de Covid-19. „Era foarte sănătos”

Chad Dorrill era într-o „formă extraordinară”. Înalt și zvelt. A jucat baschet. Alerga pe distanțe lungi. Dar studentul de 19 ani a murit luni seară, din cauza complicațiilor neurologice provocate de COVID-19, scrie New York Times.

Restaurantele din București s-ar putea închide din nou, după explozia cazurilor de Covid-19
Restaurantele din București s-ar putea închide din nou, după explozia cazurilor de Covid-19

Bucureștiul este orașul cu cel mai mare număr de focare de coronavirus: 38. Și este foarte aproape de pragul limită de infectări la mia de locuitori, care poate duce la restricționarea evenimentelor din spațiile închise, restaurante sau săli de cinema.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.