Imagini din momentul seismului de 6,4 din California. Distrugerile sunt însemnate

×
Codul embed a fost copiat

Cutremur în statul american California, în apropiere de Los Angeles. Seismul a măsurat 6,4 pe Richter şi este cel mai puternic produs în ultimii 28 de ani în această regiune a Statelor Unite.

Nu s-au înregistrat morţi, dar zeci de persoane au suferit atacuri de panică, iar distrugerile materiale sunt majore.

Cutremurul, cu magnitudinea de 6,4 pe scara Richter, s-a produs la o adâncime de aproape 10 kilometri, la nord de Los Angeles. Potrivit specialiştilor, este cel mai puternic seism din ultimii 28 de ani. Efectele lui au fost vizibile în multe locuri. Într-un oraş aflat chiar la marginea epicentrului, o casă a luat foc.

Nu s-au înregistrat victime omeneşti, dar mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fără să mai punem la socoteală atacurile de panică. Una dintre replici s-a produs chiar în timpul unei conferinţe de presă susţinută de oficiali.

Un spital din regiune a fost afectat de unda de şoc şi mai mulţi pacienţi au fost evacuaţi din clădirea principală. În plus, mai multe drumuri s-au crăpat, supuse unor forţe uriaşe. Câteva conducte s-au spart, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă.

Citește și
cutremur indonezia
Un cutremur violent de 7,3, a lovit estul Indoneziei și s-a resimțit până în Bali
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cutremur cu magnitudinea 6,4 în California. Seismul, urmat de mai multe replici
Cutremur cu magnitudinea 6,4 în California. Seismul, urmat de mai multe replici

Statul american California a fost zguduit joi de un puternic seism cu magnitudinea de 6,4, resimţit într-un vast perimetru, au informat United States Geological Survey (USGS) şi martori, potrivit AFP şi Reuters.

Un cutremur violent de 7,3, a lovit estul Indoneziei și s-a resimțit până în Bali
Un cutremur violent de 7,3, a lovit estul Indoneziei și s-a resimțit până în Bali

Un cutremur violent, cu magnitudinea 7,3, a lovit luni estul Indoneziei şi a fost resimţit până în Australia, fără a declanşa o alertă de tsunami, informează AFP, citând Institutul de geofizică american USGS.

Bilanțul cutremurului puternic din Japonia. Sunt cel puțin 26 de răniți. GALERIE FOTO
Bilanțul cutremurului puternic din Japonia. Sunt cel puțin 26 de răniți. GALERIE FOTO

Cel puțin 26 de persoane au fost rănite, dintre care una este în stare gravă, în urma unui cutremur de 6,7 pe Richter, care a avut loc marți seară în nord-vestul Japoniei. 

Imagini din timpul cutremurului de 6,7 din Japonia. Oamenii au ieșit panicați în stradă
Imagini din timpul cutremurului de 6,7 din Japonia. Oamenii au ieșit panicați în stradă

Un seism cu magnitudinea 6,7, produs la mică adâncime în largul prefecturilor japoneze Yamagata şi Niigata, a declanşat un tsunami de mici dimensiuni, a zdruncinat clădirile şi a provocat pene de curent în mai multe localități.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.