Harris şi Macron pledează pentru o „strânsă cooperare” în faţa Covid-19 şi schimbărilor climatice

kamala harris
Shutterstock

Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, au pledat luni, în cursul unei discuţii telefonice, pentru „o strânsă cooperare bilaterală şi multilaterală” în faţa pandemiei de Covid-19 şi a schimbărilor climatice.

Cu prilejul acestui prim schimb de opinii, vicepreşedinta americană şi preşedintele francez "au convenit asupra necesităţii unei strânse cooperări bilaterale şi multilaterale pentru a face faţă COVID-19, schimbărilor climatice şi pentru a sprijini democraţia acasă şi în întreaga lume", potrivit unui comunicat al vicepreşedinţiei americane, citat de AFP.

În timpul discuţiei, Kamala Harris şi-a mai exprimat angajamentul de "a revitaliza alianţa transatlantică", a precizat comunicatul.

"Ei au discutat, de asemenea, despre numeroasele provocări regionale, în special din Orientul Mijlociu şi Africa, şi despre necesitatea de a le face faţă împreună", a continuat textul.

Pe de altă parte, vicepreşedinta SUA "i-a mulţumit preşedintelui Macron pentru leadership-ul în privinţa egalităţii de gen şi pentru contribuţia Franţei la roverul NASA Perseverance Mars 2020".

Citește și
Joe Biden s-a instalat la Casa Albă. Primele 15 ordine executive semnate de noul președinte american
Joe Biden s-a instalat la Casa Albă. Primele 15 ordine executive semnate de noul președinte american
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Într-un mesaj pe Twitter în engleză, şeful statului francez s-a declarat "mulţumit de această primă discuţie".

"Să facem progrese împreună legate de toate provocările cu care ne confruntăm: climat, egalitate de gen, crize regionale şi cooperarea noastră spaţială cu (sperăm) un nou pas joi, odată cu aterizarea lui Perseverance pe Marte", a scris pe Twitter preşedintele francez.

După şapte luni de călătorie, roverul Perseverance al NASA va încerca să aterizeze pe Marte joi, o manevră extrem de periculoasă care va marca începutul unei căutări de mai mulţi ani a unor urme vechi de viaţă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Serialul The Simpsons „a prezis” ținuta de învestire a vicepreședintei SUA, Kamala Harris. FOTO
Serialul The Simpsons „a prezis” ținuta de învestire a vicepreședintei SUA, Kamala Harris. FOTO

Fanii serialului animat The Simpsons consideră că ținuta pe care a purtat-o personajul Lisa când a devenit președinte a prezis ținuta pe care Kamala Harris a purtat-o la ceremonia de învestire de miercuri.

Joe Biden s-a instalat la Casa Albă. Primele 15 ordine executive semnate de noul președinte american
Joe Biden s-a instalat la Casa Albă. Primele 15 ordine executive semnate de noul președinte american

Noua administraţie se bucură de acum de drepturi depline - cu Joe Biden proaspăt instalat în fotoliul de la Casa Albă şi Kamala Harris - prima femeie în funcţia de vicepreşedinte.

Joe Biden şi Kamala Harris, desemnați de revista Time „Personalităţile Anului” 2020. FOTO
Joe Biden şi Kamala Harris, desemnați de revista Time „Personalităţile Anului” 2020. FOTO

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, şi vicepreşedintele ales, Kamala Harris, au fost desemnaţi joi „Personalităţile Anului” 2020 de revista americană Time.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.