Hamas cheamă la o mobilizare generală în sprijinul palestinienilor. Anchetă în Germania în cazul cetăţenilor germani răpiţi

hamas
Getty

Mişcarea islamistă Hamas, care se află la putere în Fâşia Gaza, a lansat marţi un apel la o "mobilizare generală" către întreaga lume arabă şi musulmani în sprijinul palestinienilor, transmite DPA.

 

Vinerea care vine va fi marcată drept „Vinerea potopului Al-Aqsa", a declarat Hamas, evenimentul fiind destinat să demonstreze sprijinul poporul palestinian "în faţa războiului deschis al ocupaţiei (israeliene)".

Hamas a făcut de asemenea apel la tinerii palestinieni din Cisiordania să se angajeze în confruntări cu soldaţii israelieni.

Arabii rezidenţi în Israel ar trebui să vină la rândul lor la moscheea Al-Aqsa din Ierusalim şi să se adune acolo, a indicat Hamas.

Muntele Templului, cunoscut sub numele de Al-Haram al-Sharif în limba arabă, cu Domul Stâncii şi Moscheea Al-Aqsa, este al treilea cel mai sfânt loc în Islam.

Citește și
familie hamas
Ultimul selfie făcut de o familie ucisă de militanții Hamas. Ce mesaj au trimis prietenilor cu puțin timp înainte de tragedie
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Combatanţii Hamas au lansat sâmbătă mii de rachete, au spart zidul de protecţie care separă Israelul de Fâşia Gaza, infiltrându-se în localităţile din sudul Israelului în cel mai sângeros atac din ultimele decenii, soldat cu cel puţin 900 de morţi de partea israeliană şi luarea a peste 100 de ostatici. Armata israeliană a raportat marţi circa 1.500 de cadavre ale atacatorilor descoperite pe teritoriul israelian.

În acelaşi timp, sute de palestinieni au fost ucişi de atunci în masivele contraatacuri israeliene.

Pe de altă parte, procurorii germani au anunţat deschiderea unor investigaţii asupra grupării fundamentaliste Hamas pentru presupusele răpiri şi ucideri de cetăţeni germani în Israel şi în Fâşia Gaza.

Printre victimele atacului Hamas împotriva Israelului se află şi cetăţeni germani. Ministerul de Externe german consideră că toţi aceştia au dublă cetăţenie israeliană şi germană.

O tânără de 22 de ani care, potrivit familiei, a participat la un festival de muzică a fost răpită. În total, 260 de participanţi la festivalul din Deşertul Negev au fost ucişi de atacatori, conform unui bilanţ al echipelor de salvare.

Totodată, o femeie germano-israeliană de 36 de ani, soţul şi fiica ei cea mică au fost răpiţi în timp ce îşi vizitau familia într-un kibbutz din regiunea de frontieră între Israel şi Gaza. Tatăl şi fetiţa sunt deja în siguranţă, dar femeia este încă dată dispărută, a declarat familia acesteia pentru dpa.

A fost iniţiată o procedură preliminară asupra „unor membri neindentificaţi ai Hamas sub suspiciunea de apartenenţă la o organizaţie teroristă", a indicat marţi o purtătoare de cuvânt a Biroului Procurorului Federal din Karlsruhe, însă ea nu a fost în măsură să precizeze modul în care va decurge ancheta, limitându-se să afirme că aceasta este abia la început

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Liderul suprem al Iranului șochează: „Sărutăm mâinile celor care au planificat atacul asupra regimului sionist”
Liderul suprem al Iranului șochează: „Sărutăm mâinile celor care au planificat atacul asupra regimului sionist”

Teheranul nu a fost implicat în atacul din weekend al grupării militante Hamas asupra Israelului, a declarat, marți, ayatollahul Ali Khamenei, autoritatea supremă a Iranului.

Ultimul selfie făcut de o familie ucisă de militanții Hamas. Ce mesaj au trimis prietenilor cu puțin timp înainte de tragedie
Ultimul selfie făcut de o familie ucisă de militanții Hamas. Ce mesaj au trimis prietenilor cu puțin timp înainte de tragedie

Trei copii și părinții acestora au fost uciși de militanții Hamas și se numără acum printre victimele nevinovate ale războiului din Israel.  

Momentul în care tinerii prezenți la festivalul de muzică din Israel au fost atacați de gruparea Hamas. VIDEO
Momentul în care tinerii prezenți la festivalul de muzică din Israel au fost atacați de gruparea Hamas. VIDEO

Momentul în care tinerii de la festivalul de muzică Tribe of Nova Trance din sudul Israelului sunt atacați de militanți Hamas a fost surprins de o cameră de bord.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă