Hamas acuză SUA de complicitate cu Israelul în Gaza. „Administraţia americană susţine orbeşte Israelul”

Joe Biden, Israel
Foto: Profimedia

Gruparea teroristă Hamas a acuzat SUA de complicitate cu Israelul în Fâşia Gaza, după ce preşedintele american Joe Biden a preluat versiunea israeliană privind lovitura de rachetă asupra unui spital în care au murit cel puțin 500 de oameni.

„Faptul că preşedintele american adoptă versiunea israeliană, în special privind masacrul de la spital (...) confirmă că administraţia americană susţine orbeşte Israelul şi este complice cu masacrele", susţine Hamas într-un comunicat, scrie Agerpres.

Aflat în vizită în Israel, Joe Biden a pus pe seama „celeilalte echipe" lansarea rachetei care a făcut sute de victime într-un spital din oraşul Gaza.

„Am fost profund întristat şi şocat de explozia de ieri (n.r. marţi) dintr-un spital din Gaza. Şi, în baza a ceea ce am văzut, se pare că aceasta a fost întreprinsă de partea adversă, nu de voi" (de israelieni), a declarat preşedintele american, alături de prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, la Tel Aviv.

„De asemenea, trebuie să ţinem minte că Hamas nu reprezintă tot poporul palestinian şi că nu le-a adus (palestinienilor) decât suferinţă", a adăugat Biden.

Citește și
spital, Al Ahli, Gaza
VIDEO cu momentul în care spitalul Al Ahli din Gaza explodează după ce este atacat cu o rachetă. Martorii au surprins haosul
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Putin cere începerea de negocieri după explozia de la spitalul din Gaza. „Este un eveniment groaznic”
Putin cere începerea de negocieri după explozia de la spitalul din Gaza. „Este un eveniment groaznic”

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că explozia care a avut loc la spitalul din Fâşia Gaza, în care sute de palestinieni au fost ucişi, este o catastrofă îngrozitoare.

VIDEO cu momentul în care spitalul Al Ahli din Gaza explodează după ce este atacat cu o rachetă. Martorii au surprins haosul
VIDEO cu momentul în care spitalul Al Ahli din Gaza explodează după ce este atacat cu o rachetă. Martorii au surprins haosul

Momentul în care un proiectil cade peste spitalul Al Ahli din centrul Fâșiei Gaza a fost filmat și dat publicității. Bilanțul inițial anunțat de autoritățile palestiniene indica sute de morți.

Borrell a reiterat nevoia ca Europa să condamne Hamas, dar și să condamne orice atac asupra civililor din Gaza
Borrell a reiterat nevoia ca Europa să condamne Hamas, dar și să condamne orice atac asupra civililor din Gaza

Diplomatul șef al UE, Josep Borrell, a reiterat nevoia puternică ca Europa să condamne Hamas, dar și să condamne orice atac asupra civililor al Israelului care încalcă dreptul internațional umanitar, scrie The Guardian.

Președintele SUA, în Israel, alături de premierul Netanyahu: Atacul de la spital
Președintele SUA, în Israel, alături de premierul Netanyahu: Atacul de la spital "pare să fi fost făcut de cealaltă echipă”

Într-o declarație de presă susținută la Tel-Aviv, în Israel, alături de premierul Benjamin Netanyahu, președintele SUA, Joe Biden, a spus despre explozia de la spitalul din Gaza că "se pare" că a fost "făcută de cealaltă echipă".

Directorul OMS: Situaţia din Fâşia Gaza ''devine incontrolabilă'' în lipsa ajutorului umanitar
Directorul OMS: Situaţia din Fâşia Gaza ''devine incontrolabilă'' în lipsa ajutorului umanitar

Situaţia din Fâşia Gaza "devine incontrolabilă" din cauza lipsei ajutorului umanitar care este gata să fie livrat, a declarat miercuri directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, relatează AFP.

 

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.