Grecia și-a redeschis granițele pentru turiști după aproape 6 luni de carantină

×
Codul embed a fost copiat

După aproape șase luni de carantină, Grecia și-a redeschis, în sfârșit, granițele pentru turiști străini.

Și Italia elimină de duminică obligativitatea carantinei de cinci zile pentru cetățenii Uniunii Europene, Israelului și Regatului Britanic. Li se va cere doar un test negativ pentru coronavirus realizat cu 48 de ore înainte de intrarea în Peninsula.

La peisajele încântătoare ale Greciei visau milioane de europeni. Doritorii sunt aşteptaţi cu braţele deschise pe insulele greceşti, cu feribotul - care poate opera la 85% din capacitate - sau cu avionul. Condiţia este să fi fost vaccinaţi cu măcar 14 zile în urmă, să aibă un test negativ realizat cu maximum 72 de ore înainte de călătorie, sau certificat care să ateste că au trecut prin boala COVID-19 cu până la 9 luni în urmă.

În insula grecească Naxos din marea Egee, totul este pregătit pentru turiști. Tavernele au întins mesele, iar plajele sunt pline de șezlonguri.

Vangelis Karamanis, proprietar de restaurant: „După toate semnele, după rezervări și după cât de interesați sunt oamenii, afacerile vor merge mai bine ca anul trecut”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Anul trecut, în mijlocul pandemiei, numărul turiștilor din Grecia a fost un sfert din cel înregistrat în 2019, un şoc teribil pentru ţara al cărei PIB este asigurat de turism în proporţie de 30%.

Dimitris Lianos, primarul din Naxos: „Toți locuitorii permanenți ai insulei vor fi vaccinați până la sfârșitul lui iunie. E important, pentru că asta va crea o senzație de siguranță pentru localnici, dar și pentru potențialii turiști”.

Abia ajunşi în Atena pe calea aerului, miile de turişti europeni s-au grăbit spre portul Pireu, de unde s-au îmbarcat spre insulele din Marea Egee.

Nu vor fi dezamăgiţi nici pasionații de cultură. În Grecia s-au redeschis şi muzeele.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.