Generalul ucrainean Romanenko: ”Putin va trebui să se predea, va fi demolat odată cu tronul”

putin soigu
Getty

Ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, care a anunțaț un viitor atac al Ucrainei cu o „bombă murdară” a încercat de fapt să distragă atenția de la eșecurile de pe front, spune un general ucrainean conform Obozrevatel.

 

”Șeful Kremlinului, Vladimir Putin, a plătit pentru „operațiunea specială” din Ucraina cu viața a peste 67.000 de soldați. Când acest număr va depăși 150-200 de mii, el va fi „demolat împreună cu tronul”, spune fostul șef adjunct al Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul Ihor Romanenko, într-un interviu pentru Obozrevatel.

Ministrul Apărării al Federaţiei Ruse, Serghei Şoigu, a sunat patru miniştri ai apărării din ţările membre NATO şi i-a informat că Ucraina intenţionează să folosească o „bombă murdară”. Ce se află în spatele acestei mișcări?

General ucrainean: ”Un truc, o încercare de a explica, în primul rând, cetățenilor săi din interiorul Rusiei motivul pentru ceea ce se întâmplă în zona Herson. Este evident că mai devreme sau mai târziu vor trebui să se predea, așa că este necesar să se mute accentul propagandistic pe altceva.

A fost subiectul folosirii armelor nucleare tactice, apoi accidentul de la centrala nucleară Zaporizhia. Și acum „bomba murdară”. Aceasta este sarcina stabilită de Putin. De aceea, Şoigu nu este angajat în bătăliile de pe front, ci în activități de propagandă și politice”.

Citește și
belarus, soldati rusia
Militarii ruși, întâmpinați cu pâine și sare la sosirea în Belarus | VIDEO
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vladimir Putin a fost fotografiat cu urme suspecte pe mână. Zvonurile spun că suferă de o formă rară de cancer
Vladimir Putin a fost fotografiat cu urme suspecte pe mână. Zvonurile spun că suferă de o formă rară de cancer

Vladimir Putin a fost fotografiat cu urme suspecte pe dosul mâinii de la tratamentul intravenos - pe fondul zvonurilor că suferă de cancer și dureri paralizante, scrie The Sun. 

Militarii ruși, întâmpinați cu pâine și sare la sosirea în Belarus | VIDEO
Militarii ruși, întâmpinați cu pâine și sare la sosirea în Belarus | VIDEO

Ministerul Apărării din Belarus arată modul în care militarii lui Vladimir Putin sunt întâmpinați în țara condusă de Aleksandr Lukașenko.

Washingtonul anunță că Putin nu are niciun interes să pună capăt războiului: Dimpotrivă, îşi dublează şi triplează agresiunea
Washingtonul anunță că Putin nu are niciun interes să pună capăt războiului: Dimpotrivă, îşi dublează şi triplează agresiunea

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, spune că americanii vor menţine contactele cu Rusia, dar că orice diplomaţie mai largă depinde de preşedintele Vladimir Putin, care îşi va manifesta interesul „în oprirea agresiunii”.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.