G7 cere, la Kiev, Rusiei „să clarifice deplin circumstanţele” morţii opozantului Aleksei Navalnîi

aleksei navalnîi
Getty

G7) cere sâmbătă seara Rusiei, la marcarea a doi ani de la Războiul din Ucraina, „să clarifice deplin circumstanţele” morţii opozantului rus Aleksei Navalnîi.

 

Aleksei Navalnîi, care „şi-a sacrificat viaţa luptând împotriva corupţiei de la Kremlin şi în favoarea unor alegeri libere şi corecte”, relatează AFP.

Aducem un omagiu curajului extraordinar al lui Aleksei Navalnîi”, declară într-un comuncat comun statele membe G7 (Canada, Germania, Franţa, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite), publicat în urma unui summit prin videoconferinţă organizat la Kiev de preşedinţia italiană a grupului.

Trupul neînsuflețit al lui Aleksei Navalnîi a fost predat mamei sale, la mai mult de o săptămână de la moartea opozantului

Trupul neînsuflețit al ui Aleksei Navalnîi, pe care rudele acestuia l-au cerut de peste o săptămână, a fost predat mamei sale, a anunţat, sâmbătă, o purtătoare de cuvânt a opozantului defucnt, Kira Iarmîş, relatează AFP, citată de News.ro.

„Corpul lui Navalnîi a fost predat mamei sale. Le mulţumim tuturor celor care au cerut acest lucru împreună cu noi", a menţionat purtătoarea de cuvânt Kira Iarmici pe platforma X, după ce mama opozantului, Liudmila Navalnaia, reclamase că autorităţile ruse tergiversează predarea cadavrului.

Citește și
Bill Browder
„Inamicul nr.1 al lui Putin”. Planul de a-l scoate din închisoare pe următorul Navalnîi, otrăvit de două ori de Kremlin
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Urmează funeraliile, dar nu ştim dacă autorităţile vor împiedica desfăşurarea lor aşa cum doreşte familia şi cum merită Aleksei", a adăugat Kira Iarmici.

Liudmila Navalnaia încerca să recupereze de mai bine de o săptămână rămpşiţele fiului său, mort la 16 februarie într-o închisoare, într-o zonă izolată în Arctica, în care era încarcerat.

Iulia Navalnaia, văduva opozantului defunct, l-a acuzat sâmbătă pe Vladimir Putin de păstrarea rămăşiţelor cu scopul de a o obliga pe mama acestuia să accepte o înmormântare în secret.

Potrivit mai multor experţi, Kremlinul nu voia să predea corpul neînsufleţit pentru că se temea de faptul că funeraliile lui Aleksei Navalnîi pot deveni un eveniment public, înaintea alegerilor prezidenţiale prevăzute la jumătatea lui martie, în care preşedintele rus Vladimir Putin urmează să triumfe din nou.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Trupul neînsuflețit al lui Aleksei Navalnîi a fost predat mamei sale, la mai mult de o săptămână de la moartea opozantului
Trupul neînsuflețit al lui Aleksei Navalnîi a fost predat mamei sale, la mai mult de o săptămână de la moartea opozantului

Trupul neînsuflețit al ui Aleksei Navalnîi, pe care rudele acestuia l-au cerut de peste o săptămână, a fost predat mamei sale, a anunţat, sâmbătă, o purtătoare de cuvânt a opozantului defucnt, Kira Iarmîş, relatează AFP, citată de News.ro.  

„Inamicul nr.1 al lui Putin”. Planul de a-l scoate din închisoare pe următorul Navalnîi, otrăvit de două ori de Kremlin
„Inamicul nr.1 al lui Putin”. Planul de a-l scoate din închisoare pe următorul Navalnîi, otrăvit de două ori de Kremlin

Este un război al resurselor și, atâta timp cât Putin vinde petrol, poate câștiga. Doar pentru rachetele rusești care au intrat în Ucraina sâmbătă, valoarea a fost de 427 de milioane de dolari, iar petrolul pe care Rusia l-a vândut tocmai în acea zi a făcut mai mult de 427 de milioane de dolari.

 

Biden anunță peste 500 de noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza războiului din Ucraina și a morții lui Navalnîi
Biden anunță peste 500 de noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza războiului din Ucraina și a morții lui Navalnîi

Preşedintele american Joe Biden a anunţat vineri că Statele Unite vor impune peste 500 de sancţiuni noi împotriva Rusiei, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Aliaţii lui Aleksei Navalnîi lansează o campanie pentru ca autorităţile ruse să predea trupul familiei
Aliaţii lui Aleksei Navalnîi lansează o campanie pentru ca autorităţile ruse să predea trupul familiei

Aliaţii liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi au lansat o campanie pentru ca autorităţile să-i predea trupul cât mai repede posibil familiei sale, care acuză Kremlinul că plănuieşte să-l înmormânteze în secret pe omul politic, relatează EFE.

„Un om de un curaj incredibil”. Joe Biden s-a întâlnit cu văduva şi fiica lui Navalnîi în San Francisco
„Un om de un curaj incredibil”. Joe Biden s-a întâlnit cu văduva şi fiica lui Navalnîi în San Francisco

Joe Biden s-a întâlnit joi, la San Francisco, în California, cu Iulia şi Daşa Navalnaia, văduva şi fiica opozantului rus Aleksei Navalnîi.

 

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.