Furnizorul Apple din China ar fi avut un rol important în eliminarea politicii zero-Covid

iPhone 14
Imago

Furnizorul Apple din China ar fi jucat un rol esențial pentru ridicarea parțială a restricțiilor din China. Directorul fondator al Foxconn a avertizat guvernul de la Beijing că politica zero Covid pune în pericol economia Chinei.

Terry Gou ar fi trimis o scrisoare oficialilor chinezi, în urmă cu mai mult de o lună, spun surse citate de Wall Street Journal și Reuters și preluate de news.ro.

Apelul directorului de la Foxconn a jucat un rol major în a convinge conducerea Chinei să redeschidă rapid economia şi să se îndepărteze de politica sa de toleranţă zero Covid-19, potrivit surselor citate.
Reprezentanții lui Terry Gou au transmis într-un comunicat că „neagă cu fermitate” faptele relatate de articolul WSJ.
Foxconn, care este cel mai mare producător de iPhone-uri, a refuzat să comenteze, în timp ce Biroul de Informaţii al Consiliului de Stat al Chinei nu a putut fi contactat pentru comentarii.

Fabrica din Zhengzhou a companiei din Taiwan a fost afectată de proteste ale angajaţilor în noiembrie, provocate de nemulţumirile provocate de restricţii şi nerespectarea unor promisiuni financiare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Proteste violente la cea mai mare fabrică iPhone din lume. Angajații se plâng de foame
Proteste violente la cea mai mare fabrică iPhone din lume. Angajații se plâng de foame

Ample manifestaţii au izbucnit miercuri la cea mai mare uzină de telefoane iPhone din lume, aflată în China, în proprietatea subcontractorului taiwanez Foxconn, indică imagini difuzate pe reţelele sociale Weibo şi Twitter.  

iPhone la reducere de Black Friday 2022. Cele mai mari reduceri la Apple de Black Friday
iPhone la reducere de Black Friday 2022. Cele mai mari reduceri la Apple de Black Friday

iPhone este probabil cel mai celebru brand de telefoane mobile din lume, dar și prețurile sunt pe măsură. De aceea, Black Friday este un moment perfect pentru a achiziționa un dispozitiv Apple la reducere.  

VIDEO. Panică la cea mai mare fabrică de iPhone-uri din lume, în China. Angajații au început să fugă, sărind gardurile
VIDEO. Panică la cea mai mare fabrică de iPhone-uri din lume, în China. Angajații au început să fugă, sărind gardurile

Autorităţile chineze au decis miercuri să plaseze în lockdown zona din jurul celei mai mari fabrici de telefoane iPhone din lume, după ce unii angajaţi au început să fugă, din cauza descoperirii unui focar de COVID-19.  

Brazilia: Apple, obligată să plătească aproape 20 de milioane de dolari, după ce a vândut telefoane fără încărcătoare
Brazilia: Apple, obligată să plătească aproape 20 de milioane de dolari, după ce a vândut telefoane fără încărcătoare

Un judecător din Sao Paulo a dispus, joi, că Apple este obligată să plătească despăgubiri în valoare de aproape 20 de milioane de dolari pentru vânzarea modelelor sale recente de iPhone fără încărcător, conform sentinţei date la un tribunal brazilian.

WhatsApp anunță o schimbare majoră. Ce nu vor mai putea face utilizatorii
WhatsApp anunță o schimbare majoră. Ce nu vor mai putea face utilizatorii

WhatsApp lansează o modalitate de a interzice utilizatorilor de iPhone sau android să folosească o funcție populară pentru a proteja confidențialitatea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.