„Este un act barbar”. Trei bărbați au sacrificat o oaie într-o casă, la malul mării, în Franța

miel negru in Japonia
CCTV

Autoritățile din vestul Franței caută trei bărbați care au sacrificat o oaie într-o casă din staţiunea balneară La Baule. Localnicii au sesizat poliția, dar cei trei au reușit să fugă cu tot cu animal.

Trei indivizi au fost surprinşi în timp ce sacrificau o oaie într-o casă în renovare din staţiunea balneară La Baule, din departamentul Loire-Atlantique, în vestul Franţei. Cei trei au încărcat animalul într-un camion și au reușit să fugă, relatează Le Figaro, citat de News.ro.

Fapta a avut loc într-o zonă rezidenţială din staţiunea balneară. un martor a văzut trei indivizi care au adus oaia şi au sacrificat-o într-o casă situată pe bulevardul Carnac. Martorul a anunţat poliţia.

Era o casă în renovare, care avea toate geamurile şi uşile deschise. Potrivit unei surse, când a venit poliţia, la faţa locului a găsit o prelată şi o găleată. Aceste obiecte au fost lăsate în urmă de cei trei, care au fugit în grabă după ce au fost reperaţi de martorul care a alertat poliţia. Indivizii au avut grijă să recupereze animalul şi au reuşit să fugă la bordul unei autobasculante.

Franck Louvrier, primarul din La Baule, a fost şocat de evenimentele care au avut loc în oraşul său. "Este un comportament inadmisibil şi barbar, care sper că va fi urmat de sancţiuni", a declarat primarul.

Citește și
produse de oaie
De ce produsele locale de oaie nu ajung în magazinele și băcăniile din România. Explicațiile fermierilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poliţiştii de la secţia de poliţie din La Baule sunt însărcinaţi acum cu identificarea autorilor acestui act barbar. "Investigaţiile continuă", a declarat pentru Le Figaro o sursă din cadrul poliţiei.

Una dintre întrebările pe care şi le pune poliţia este dacă persoanele au acţionat la întâmplare sau cunoşteau deja zona.

Primarul spune că este "pentru prima dată" când un astfel de act barbar are loc în staţiunea balneară din Loire-Atlantique. Subliniind că scena a avut loc într-o "zonă rezidenţială", el a declarat: "Sunt acte care contravin vremurilor noastre şi respectului pentru bunăstarea animalelor. Ele sunt reglementate astăzi şi trebuie să se desfăşoare într-un abator autorizat", a adăugat edilul.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un deținut a încercat să evadeze din închisoare deghizat într-o oaie. FOTO
Un deținut a încercat să evadeze din închisoare deghizat într-o oaie. FOTO

Jose Luis Callisaya Diaz a încercat să scape din Chonchocoro, o închisoare de maximă securitate din Bolivia, la începutul lunii, după ce s-a mascat într-o blană de oaie, a escaladat un zid si s-a târât prin iarbă.

De ce produsele locale de oaie nu ajung în magazinele și băcăniile din România. Explicațiile fermierilor
De ce produsele locale de oaie nu ajung în magazinele și băcăniile din România. Explicațiile fermierilor

România este unul dintre cei mai mari exportatori de oi din Uniunea Europeană. Cele mai multe animale vii pleacă spre țările arabe.

Miei la tăiere. Familiile rușilor trimiși să lupte în Ucraina primesc câte o oaie de la stat
Miei la tăiere. Familiile rușilor trimiși să lupte în Ucraina primesc câte o oaie de la stat

Autoritățile Republicii Tuva din Rusia dau câte o oaie familiilor care locuiesc în regiune după ce bărbații au fost înrolați pentru războiul din Ucraina.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.