FOTO. Talibanii au organizat o înmormântare pentru forțele americane și NATO, după retragerea din Afganistan

talibani
Twitter

Talibanii și susținători ai acestora au organizat o înmormântare pentru forțele americane și NATO, după retragerea acestora din Afgansitan, în orașul Khost din estul țării.

Mulțimea a fost fotografiată în timp ce ridica steaguri și arme.Parada a inclus și rugăciuni false deasupra unor sicrie care au fost acoperite cu steagurile SUA, Marii Britanii, Franței și NATO, potrivit Reuters.

„31 august este ziua noastră oficială a libertății. În această zi forțele americane și NATO de ocupație au fugit din țară”, a declarat liderul taliban Qari Saeed Khosti pentru o televiziune locală.

 

După 20 de ani armata americană a încheiat retragerea din Afganistan lăsându-i stăpâni pe talibani.

Citește și
arme talibani
Aeronave militare și sute de mii de arme au ajuns pe mâinile talibanilor după retragerea militarilor americani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cel mai lung război din istoria Americii va rămâne în cărțile de istorie prin eșecuri colosale promisiuni neîndeplinite, și o retragere precipitată care a costat viețile a 180 de afgani și 13 militari americani.

Generalul cu 2 stele Chris Donahue a fost ultimul militar american care a părăsit Afganistanul. El şi ambasadorul Statelor Unite au urcat ultimii în avion.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Talibanii fac inventarul armamentului american, pe care militarii din SUA spun că l-au distrus
Talibanii fac inventarul armamentului american, pe care militarii din SUA spun că l-au distrus

"Era timpul să încheiem războiul" din Afganistan, a spus președintele american Joe Biden, în prima declarație oficială de la plecarea trupelor americane din Kabul.

Aeronave militare și sute de mii de arme au ajuns pe mâinile talibanilor după retragerea militarilor americani
Aeronave militare și sute de mii de arme au ajuns pe mâinile talibanilor după retragerea militarilor americani

Un total de 73 de aeronave, aproximativ 100 de vehicule și alt echipament au fost lăsate în urmă de militarii americani pe mâinile talibanilor, după retragerea din Afganistan.

Retragerea din Afganistan s-a încheiat. Cel mai lung război din istoria Americii, un eșec total
Retragerea din Afganistan s-a încheiat. Cel mai lung război din istoria Americii, un eșec total

După 20 de ani armata americană a încheiat retragerea din Afganistan lăsându-i stăpâni pe talibani.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.