FOTO. Kabulul a devenit oraş-fantomă. Cum arată capitala Afganistanului după ce a fost cucerită de talibani

FOTO. Kabulul a devenit oraş-fantomă. Cum arată capitala Afganistanului după ce a fost cucerită de talibani
Getty

Străzile din Kabul sunt pustii, la o zi după ce talibanii au preluat controlul asupra orașului şi au declarat victoria în faţa forţelor guvernamentale care au fost instruite de americani timp de 20 de ani, informează News.ro.

După retragerea trupelor NATO, în câteva săptămâni, talibanii au recucerit întreaga ţară, duminică preluând controlul asupra palatului prezidenţial. Preşedintele Ashraf Ghani a părăsit ţara, anunţând că a făcut asta pentru a evita vărsarea de sânge. Aparent, el se află în Tadjikistan.

Localnicii spun că birourile Guvernului sunt goale, la fel şi cartierul ambasadelor, aflat în apropierea aeroportului, diplomaţii şi familiilor lor fiind evacuaţi din ţară. Personalul ambasadelor Chinei şi Rusiei rămân pe loc, pentru moment.

„Sunt în stare de şoc. Intrarea talibanilor m-a speriat, dar faptul că preşedintele Ghani ne-a lăsat în situaţia asta a fost mai rău”, a declarat, pentru Reuters, proprietarul unui magazin.

Multe magazine şi localuri din centrul oraşului au fost închise. Proprietarii spun că au luat această decizie pentru a-şi proteja bunurile.

Citește și
Soldat din Afganistan
Armata germană pregăteşte evacuarea membrilor misiunii diplomatice de la Kabul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mii de oameni stau la cozi în faţa băncilor pentru a-şi retrage economiile şi fac provizii, speriaţi de ce le va oferi viitorul.

Pe lângă toate acestea, există temeri întemeiate că femeile nu vor avea nici măcar drepturile de care beneficiau până acum, între care cel la educaţie.

Talibanii au spus că oamenii vor putea să îşi reia activităţile obişnuite curând. Unul dintre lideri a declarat, pentru Reuters, că „viaţa normală va continua într-un mod mult mai bun”.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
În Afganistan, talibanii preiau controlul asupra capitalei Kabul. Ambasadele își evacuează personalul
În Afganistan, talibanii preiau controlul asupra capitalei Kabul. Ambasadele își evacuează personalul

În Afganistan, talibanii preiau controlul asupra capitalei Kabul.

Armata germană pregăteşte evacuarea membrilor misiunii diplomatice de la Kabul
Armata germană pregăteşte evacuarea membrilor misiunii diplomatice de la Kabul

Forţele armate germane au început pregătirile pentru evacuarea în siguranţă din Afganistan a cetăţenilor germani, au declarat sâmbătă pentru DPA surse militare din Germania.

Talibanii au cucerit al doilea oraș ca mărime din Afganistan, după ce s-au apropiat de capitala Kabul
Talibanii au cucerit al doilea oraș ca mărime din Afganistan, după ce s-au apropiat de capitala Kabul

Talibanii au revendicat vineri capturarea celui de-al doilea oraş al Afganistanului, Kandahar, după ce s-au apropiat de Kabul, unde SUA au decis să redesfăşoare temporar 3.000 de soldaţi, pentru a asigura securitatea evacuării diplomaţilor americani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.