Forțele ruse au lansat 19 atacuri aeriene în sudul Ucrainei. Două persoane au murit în Zaporojie | FOTO

Zaporojie
Imago

Un bărbat şi o femeie au fost ucişi, în acest weekend, într-un atac la Zaporojie, un oraş mare în sudul Ucrainei, anunţă autorităţile locale, informează AFP, citată de News.ro.

”O rachetă inamică a atins o zonă deschisă. Din nefericire, un bărbat şi o femeie au fost ucişi”, a anunţat sâmbătă, într-o postare pe Telegram, secretarul Consiliului Municipal din Zaporojie Anatoli Kurtev.

O altă femeie a fost rănită, a mai anunţat acesta.

”Unda de şoc a distrus geamurile unui clădiri înalte, a avariat sediul unei instituţii de educaţie şi un supermarket”, a precizat el.

Presa ucraineană a difuzat imagini de după atac în care apare faţada distrusă a unui supermarket, cu raioane pustii şi cufundat în întuneric din cauza suflului exploziei.

Citește și
soldati rusi
Zeci de extremiști din Germania au ajuns pe frontul din Ucraina pentru a lupta de partea Rusiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit forţelor armate ucrainene, armata rusă a lansat ”cinci rachete şi 19 atacuri aeriene” vizând trupe ucrainene şi zone locuite.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
De ce este susținută în continuare Rusia în lume, în ciuda războiului pe care l-a declanșat în Ucraina
De ce este susținută în continuare Rusia în lume, în ciuda războiului pe care l-a declanșat în Ucraina

Rusia poate conta în continuare pe susţinerea mai multor ţări din Africa, America de Sud şi Asia - inclusiv pe mastodontul chinez -, în pofida invaziei şi războiului din Ucraina şi a eforturilor Occidentului de a o izola drept o paria, analizează AFP.

 

Zeci de extremiști din Germania au ajuns pe frontul din Ucraina pentru a lupta de partea Rusiei
Zeci de extremiști din Germania au ajuns pe frontul din Ucraina pentru a lupta de partea Rusiei

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, zeci de extremişti din Germania au călătorit în zone de război, a anunţat Ministerul de Interne german ca răspuns la o informaţie oferită de ziarul Die Welt, relatează, sâmbătă, DPA, citată de Agerpres.

Ucraina urmează să sărbătorească Crăciunul la 25 decembrie. Legea promulgată de Volodimir Zelenski
Ucraina urmează să sărbătorească Crăciunul la 25 decembrie. Legea promulgată de Volodimir Zelenski

Ucraina urmează să sărbătorească Crăciunul la 25 decembrie, şi nu la 7 ianuarie, ca până acum.  

Vladimir Putin anunță că
Vladimir Putin anunță că "Rusia e dispusă să caute căi către o reglementare paşnică în Ucraina"

Rusia este pregătită să caute modalităţi de a ajunge la soluţionarea paşnică a situaţiei privind Ucraina în pofida tendinţei Occidentului de a acţiona exclusiv în propriile interese în orice conflict internaţional, a declarat Vladimir Putin.

Ucrainenii au lansat rachete spre teritoriul Rusiei. Răspunsul Moscovei: Zece răniți într-un atac asupra unui bloc
Ucrainenii au lansat rachete spre teritoriul Rusiei. Răspunsul Moscovei: Zece răniți într-un atac asupra unui bloc

Ucraina a anunțat oficial că va sărbători Crăciunul pe 25 decembrie, la fel ca cea mai mare parte a lumii creștine, rupându-se astfel de Biserica Ortodoxă Rusă, care îl sărbătorește pe 7 ianuarie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.