Flota rusă efectuează exerciții militare antisubmarin în Marea Norvegiei

armata, rusia
Getty

Mai multe nave din Flota Nordică a Rusiei au încheiat o serie de exerciţii antisubmarin în Marea Norvegiei, a anunţat luni Ministerul Apărării rus, citat de Reuters, relatează Agerpres.

Un crucişător echipat cu rachete şi o fregată au făcut antrenamente pentru localizarea prin diferite mijloace a submarinelor, cu ajutorul unui elicopter cu echipament special.

Conform informaţiilor preluate de Reuters, manevrele au avut loc în cadrul unor exerciţii navale mai ample.

În prezent, peste 140 de nave ruseşti efectuează exerciţii în Atlantic, Pacific, Marea Nordului, Marea Ohoţk şi Mediterana.

În contextul tensiunilor dintre Rusia pe de o parte şi Statele Unite şi NATO pe de alta, Occidentul urmăreşte cu atenţie activităţile militare ruse.

Citește și
Putin Basescu
Traian Băsescu: Nu este treaba președintelui Putin cum se apără România
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Concentrarea de trupe ruseşti la frontiera Ucrainei provoacă îngrijorare privind un posibil conflict, deşi Moscova neagă că ar intenţiona să declanşeze o invazie în ţara vecină.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
SUA vor să aprobe
SUA vor să aprobe "mama tuturor sancțiunilor" împotriva Rusiei. Ucrainean: ”Închidem ferestrele, să nu ia blocul la țintă”

Statele Unite se pregătesc să sancţioneze Rusia cât mai repede, chiar înainte să aibă loc o potenţială invazie a Ucrainei.

Traian Băsescu: Nu este treaba președintelui Putin cum se apără România
Traian Băsescu: Nu este treaba președintelui Putin cum se apără România

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, afirmă că România are dreptul să se apere împotriva unei posibile amenințări de securitate la granițele sale inclusiv ”cu sprijin american”.   

Reportaj BBC: Soldații și civilii din tranșeele din estul Ucrainei așteaptă următoarea mișcare a Rusiei. „Faceți pace!”
Reportaj BBC: Soldații și civilii din tranșeele din estul Ucrainei așteaptă următoarea mișcare a Rusiei. „Faceți pace!”

Liniile frontului din estul Ucrainei sunt încărcate de zăpadă, iar armele grele sunt în mare parte tăcute. Însă, lunetiștii sunt ascunși în pustiul alb de iarnă.

Copiii din Ucraina se pregătesc să își apere țara de invazia Rusiei. Zi de instrucție cu arme reale
Copiii din Ucraina se pregătesc să își apere țara de invazia Rusiei. Zi de instrucție cu arme reale

Copiii din Ucraina sunt instruiți să folosească arme de foc în timp ce se pregătesc să își apere țara în cazul unei noi invazii din partea Rusiei, relatează The Sun.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă