Fenomenul „copiilor soldați" exploatați de bandele de traficanți de droguri prinde contur în UE

droguri
Shutterstock

Copiii exploatați de bandele de traficanți de droguri se confruntă cu aceeași situație dificilă ca și "copiii soldați" obligați să ucidă și să mutileze oameni pentru infractori și carteluri, a declarat Uniunea Europeană (UE).

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat că tinerii sunt prinși într-un comerț din ce în ce mai înfloritor și brutal, care reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa securității Europei, scrie The Guardian.

„Ei sunt radicalizați și pregătiți să devină criminali. Ei sunt „copii soldați” din lumea drogurilor”, a spus ea. „Comerțul cu droguri orchestrat de crima organizată este una dintre cele mai grave amenințări la adresa securității cu care se confruntă Europa în prezent, iar situația se agravează".

Johansson, care estedin Suedia, a amintit de arestarea recentă, într-o suburbie a Stockholmului, a unui tânăr de 16 ani care a ucis două femei, una de 20 de ani și una de 60 de ani, în timp ce în casă cu acestea se aflau copii.

„Aceasta este doar cea mai recentă dintr-o serie de crime comise de copii", a declarat ea, dezvăluind un plan de combatere a traficului de droguri.

Citește și
soldati rusi
Soldații ruși trimiși la război în Ucraina se droghează de plictiseală. ”E ca în Las Vegas aici”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Un sistem de alertă privind drogurile

UE dorește să îmbunătățească strategiile pentru stoparea fenomenului de recrutare al copiilor, inclusiv prin identificarea semnelor timpurii, cum ar fi copiii prinși că sunt implicați în furturi din magazine sau cei care abandonează școala.

De asemenea, Bruxellesul dorește să dezvolte un sistem european de alertă pentru droguri, care să informeze rapid autoritățile naționale și consumatorii de droguri atunci când noi substanțe periculoase intră pe piață. O nouă cooperare între porturile din Europa va permite un schimb de informații mai eficient, a precizat comisarul european.

Măsurile de descurajare al consumului de droguri au loc în contextul în care datele recente arată că, în prezent, 50% dintre omuciderile din UE au legătură cu drogurile, iar temerile sunt tot mai mari în ceea ce privește drogurile sintetice produse în laboratoare, precum cocaina.

Drogul care sperie Europa

O cantitate record de 303 tone de cocaină a fost confiscat în UE în 2021, cel mai recent an pentru care sunt disponibile date complete. Trei sferturi din totalul confiscărilor au avut loc în Țările de Jos, Belgia și Spania.

Consecințele sunt o spirală a corupției, pe măsură ce cartelurile încearcă să coopteze firmele de logistică portuară, funcționarii sindicatelor locale și politicienii, și o creștere dramatică a infracțiunilor violente.

La începutul acestui an, Johansson și-a exprimat îngrijorarea cu privire la posibila utilizare a fentanilului în cadrul blocului comunitar, după ce poliția a efectuat un raid într-un laborator din Letonia și a confiscat 5 kg de analgezic, care este de 50 de ori mai puternic decât heroina de pe străzi.

De asemenea, UE intenționează să colaboreze cu țările din America Latină și Centrală pentru a face schimb de informații și de strategii în vederea combaterii rețelelor de infractori.

Comisia Europeană a declarat că negociază acorduri internaționale cu Ecuador, Brazilia, Bolivia, Peru și Mexic pentru a face schimb de date cu caracter personal cu Europol.

De asemenea, Comisia colaborează cu SUA în cadrul unei inițiative lansate de secretarul de stat Antony Blinken pentru a aborda amenințarea reprezentată de drogurile sintetice și pentru a închide adăposturile sigure ale cartelurilor de droguri.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„E ca în Las Vegas”. Motivul halucinant pentru care soldații ruși primesc droguri tari direct în tranșeele din Ucraina
„E ca în Las Vegas”. Motivul halucinant pentru care soldații ruși primesc droguri tari direct în tranșeele din Ucraina

Soldații ruși ar fi găsit „antidotul” ideal pentru a scăpa de plicteseala care i-a acaparat în tranșeele de pe frontul din Ucraina.

Soldații ruși trimiși la război în Ucraina se droghează de plictiseală. ”E ca în Las Vegas aici”
Soldații ruși trimiși la război în Ucraina se droghează de plictiseală. ”E ca în Las Vegas aici”

Consumul de droguri este larg răspândit în rândul forțelor ruse care luptă în Ucraina, în principal pentru că se plictisesc, scrie presa independentă rusă. Un soldat rus a declarat că pe front este ”ca în Las Vegas”.

 

Un bărbat din Galați a fost reținut pentru trafic de droguri de risc şi mare risc. FOTO
Un bărbat din Galați a fost reținut pentru trafic de droguri de risc şi mare risc. FOTO

Un bărbat de 40 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore pentru trafic de droguri.  

Româncă reținută pe Aeroportul Otopeni după ce a fost prinsă cu droguri. Surse: Urma să călătorească spre Tel Aviv | FOTO
Româncă reținută pe Aeroportul Otopeni după ce a fost prinsă cu droguri. Surse: Urma să călătorească spre Tel Aviv | FOTO

O româncă a fost reținută pe Aeroportul Otopeni după ce a fost prinsă cu droguri în timp ce se afla în zona de tranzit. Acum este cercetată pentru trafic de droguri de mare risc și tentativă la trafic internațional de droguri de mare risc.

Judecătoarea arestată pentru favorizarea traficanților a fost suspendată din magistratură. Cere judecarea în libertate
Judecătoarea arestată pentru favorizarea traficanților a fost suspendată din magistratură. Cere judecarea în libertate

Judecătoarea din Suceava suspectată că a favorizat o grupare de traficanţi de droguri şi ţigări în care activa şi iubitul ei le-a cerut miercuri colegilor magistraţi să o lase în libertate.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.