Europa ar putea fi lovită de o penurie de carburanți în această vară. Avertismentul unui expert în energie

Criza combustibil
Shutterstock

Criza combustibilului se agravează iar Europa s-ar putea confrunta cu o penurie de carburanți în această vară, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol, într-un interviu acordat publicației germane Der Spiegel.

"Când va începe sezonul vacanțelor în Europa și în SUA, cererea de combustibil va crește. Atunci am putea observa lipsuri: de exemplu de motorină, benzină sau kerosen, în special în Europa", a spus Birol pentru sursa citată, potrivit Reuters.

El a avertizat, de asemenea, că actuala criză energetică este „mult mai mare” decât cea din anii 1970 și că va dura mai mult, apărută după embargoul impus asupra importurilor de petrol din Orientul Mijlociu.

„Atunci era vorba doar despre petrol. Acum avem o criză a petrolului, o criză a gazelor și o criză a electricității, simultan”, a mai spus Birol.

Criza energetică a început în toamna anului trecut, dar invazia rusă a Ucrainei a agravat situația, deoarece au apărut temeri privind întreruperi ale importurilor de petrol și gaze din Rusia, pe măsură ce guvernele occidentale impun sancțiuni din ce în ce mai dure Moscovei.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La începutul săptămânii, Uniunea Europeană a ajuns la un acord privind reducerea masivă a importurilor de petrol din Rusia. În prima etapă, două treimi și, până la sfârșitul anului, 90%.

România importă până la 70% din necesarul de petrol. 40% este din Kazahstan, iar restul de 30% era rusesc. Intern, acoperim doar 30% din cerere. Rafinăria de la Petrobrazi prelucrează țiței românesc, iar Petrotel aducea țiței rusesc.

Între timp, în benzinării, carburanţii se scumpesc de la o zi la alta. În Capitală, de exemplu, motorina se apropie de 9 lei litrul, iar benzina, de 8 lei și 30 de bani.

În doar o lună, prețul mediu la benzină a crescut cu 7%, iar la motorină, cu aproape 3%. Așadar, pentru un plin de 50 de litri, plătim cu 28 de lei în plus la benzină, respectiv cu 12 lei mai mult la motorină.

Pentru luna aceasta, estimările sunt de creștere cu încă 5 procente, adică un plus de 40 de bani pe litru.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Papa Francisc a folosit iar cuvântul vulgar la adresa homosexualilor pentru care își ceruse scuze. ”E un aer gay în Vatican”
Papa Francisc a folosit iar cuvântul vulgar la adresa homosexualilor pentru care își ceruse scuze. ”E un aer gay în Vatican”

Papa Francisc a folosit din nou un cuvânt extrem de disprețuitor împotriva homosexualilor pentru care și-a cerut deja scuze luna trecută, a anunțat agenția de presă ANSA. ”E un aer gay în Vatican”, a comentat marți papa.

 

Una dintre cele mai temute unități de luptă ale Ucrainei, Brigada Azov, va primi arme de la americani
Una dintre cele mai temute unități de luptă ale Ucrainei, Brigada Azov, va primi arme de la americani

Statele Unite au ridicat interdicția de a furniza arme și instruire americane unei unități militare ucrainene controversate, care a a avut un rol esențial în apărarea orașului Mariupol, a anunțat Departamentul de Stat al SUA.

 

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.