Erdogan, după întâlnirea cu Zelenski: Ucraina „merită” să adere la NATO

Volodimir Zelenski - Erdogan - 12
Getty

Ucraina "merită să adere la NATO", a declarat vineri preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, după o întâlnire la Istanbul cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.

Kievul vrea să adere la Alianţa Nord-Atlantică, dar Statele Unite au avertizat vineri că Ucraina "nu se va alătura NATO" la finalul summitului Alianţei prevăzut marţi şi miercuri la Vilnius, scrie Agerpres.

Şeful statului turc, care a anunţat vizita preşedintelui rus, Vladimir Putin, "luna viitoare", a fost de părere, pe de altă parte, că Rusia şi Ucraina "ar trebui să revină la negocierile de pace".

Erdogan, care a luat cuvântul alături de preşedintele Zelenski, şi-a exprimat, de asemenea, dorinţa ca acordul privind exportul de cereale ucrainene, încheiat în iulie 2022 sub egida Naţiunilor Unite şi Turciei, să fie prelungit.

"Sperăm că acordul va fi prelungit", a spus Erdogan, în timp ce Rusia a declarat că nu vede niciun motiv să-l prelungească la expirarea sa pe 17 iulie.

Citește și
Vladimir Putin
Vladimir Putin a convocat Consiliul de Securitate al Rusiei pentru a discuta măsurile de contracarare a sancţiunilor
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Casa Albă:
Casa Albă: "Ucraina nu va adera la NATO" la finalul summitului de la Vilnius

Ucraina "nu se va alătura NATO" la finalul summitului de la Vilnius, preconizat pentru săptămâna viitoare, a declarat vineri consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, potrivit AFP.  

Vladimir Putin a convocat Consiliul de Securitate al Rusiei pentru a discuta măsurile de contracarare a sancţiunilor
Vladimir Putin a convocat Consiliul de Securitate al Rusiei pentru a discuta măsurile de contracarare a sancţiunilor

Preşedintele rus Vladimir Putin a convocat vineri Consiliul de Securitate al Rusiei pentru a discuta despre măsurile destinate să contracareze sancţiunile impuse împotriva ţării pentru campania sa militară în Ucraina, relatează EFE.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.