Ennio Morricone a încetat din viață la 91 de ani. Mesajul familiei celebrului compozitor

×
Codul embed a fost copiat

Compozitorul italian, Ennio Morricone, a încetat din viață într-un spital din Roma, la vârsta de 91 de ani, scrie La Repubblica.

Morricone a suferit complicații, după ce a fost internat în urmă cu câteva zile cu o fractură de femur. Familia a anunțat că funeraliile vor fi private ”pentru a respecta sentimentul de umilitate care l-a inspirat în toată existența sa.”

”Și-a păstrat până în ultima clipă luciditatea și marea demnitate”, a transmis soția acestuia.

Ennio Morricone a câștigat de două ori premiul Oscar, pentru coloana sonoră, în 2007 și 2016. În total, a compus muzică pentru peste 500 de filme de cinema și de televiziune, printre care ”Pentru un pumn de dolari”, ”A fost odată în America” și ”Bunul, răul și urâtul”. 

Ennio Morricone a semnat și coloana sonoră pentru serialul celebru în România, ”Caracatița”. A creat de asemenea peste 100 de opere clasice. Înainte să își înceapă impresionanta carieră în muzică, Morricone a jucat fotbal pentru AS Roma.

Scrisoarea de adio a lui Ennio Morricone

Eu, Ennio Morricone, am murit", afirmă celebrul compozitor italian în debutul scrisorii de adio pe care a lăsat-o rudelor şi prietenilor şi în care artistul îşi reiterează dragostea faţă de soţia lui, Maria, relatează EFE.

"Eu, Ennio Morricone, am murit. Îi anunţ astfel pe toţi prietenii mei care mereu mi-au fost aproape, dar şi pe cei aflaţi departe de mine, de care mă despart cu mare afecţiune", a scris artistul în debutul acestui text citat de Agerpres.

Ennio Morricone, premiat cu Oscar, a precizat că motivul acestei despărţiri este unul singur: "Nu am vrut să deranjez".

Un gând "special" îi adresează lui Peppucio - regizorul Giuseppe Tornatore -, cu care Ennio Morricone a lucrat la toate filmele sale şi soţiei acestuia, Roberta Pacetti, pe care renumitul compozitor îi numeşte "prieteni dragi, foarte prezenţi în ultimii ani ai vieţii mele".

Artistul adresează multe gânduri bune şi surorilor sale - Adriana, Maria şi Franca; celor patru copii ai săi - Marco, Alessandra, Andrea şi Giovanni; şi nepoţilor lui - Francesca, Valentina, Francesco şi Luca.

Nu în ultimul rând, Ennio Morricone i-a adresat câteva cuvinte şi soţiei sale, Maria Travia, care i-a stat alături de când s-au cunoscut, în 1950.

"Către ea îmi îndrept toată dragostea care ne-a ţinut legaţi şi pe care regret că o părăsesc. Ei îi spun un adio dureros", încheie marele compozitor italian.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.