Donald Trump: ”Urmează unele dintre cele mai grele săptămâni din istorie”. S-ar putea ajunge la 240.000 de morți

×
Codul embed a fost copiat

Donald Trump a anunțat că ”urmează două, trei săptămâni al naibii de dificile, printre cele mai dificile din istoria țării”, în lupta cu pandemia de coronavirus.

Casa Albă a estimat că numărul victimelor va fi între 100.000 și 240.000, chiar dacă vor fi respectate măsurile de distanțare socială.

”Vreau ca fiecare american să fie pregătit. Este o problemă de viață și de moarte”, a spus președintele SUA, care este convins că în curând se va vedea ”luminița de la capătul tunelului”.

”Este un număr pe care suntem nevoiți să-l anticipăm, dar nu trebuie să-l acceptăm ca inevitabil”, a precizat Anthony Fauci, expertul guvernului în boli infecțioase, scrie Associated Press.

Scenariul luat în calcul de Casa Albă arată că noul coronavirus va fi mai letal decât Primul Război Mondial, când SUA a înregistrat 53.000 de victime. Și se va apropia de numărul victimelor de câmpurile de luptă din Al Doilea Război Mondial, 291.000, mai scrie Associated Press.

Citește și
cnn
O femeie din SUA și-a luat rămas bun de la mama ei, infectată cu coronavirus, prin intermediul FaceTime
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Noul coronavirus a ucis un număr record de 865 de persoane în Statele Unite în doar 24 de ore, potrivit bilanţului anunţat marţi seară, de Universitatea Johns Hopkins.

Bilanțul victimelor în SUA a ajuns la 3.873 în rândul pacienților infectați cu coronavirus.

SUA este țara cu cele mai multe cazuri confirmate din întreaga lume: 188.172, scrie Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Biolog chinez, prins în SUA cu 3 fiole suspecte. FBI crede că ar conține virușii SARS și MERS
Biolog chinez, prins în SUA cu 3 fiole suspecte. FBI crede că ar conține virușii SARS și MERS

Un biolog chinez a fost prins în 2018 pe un aeroport din SUA cu trei fiole care ar conține viruși periculoși, precum SARS și MERS, arată un raport FBI obținut de Yahoo News.

O femeie din SUA și-a luat rămas bun de la mama ei, infectată cu coronavirus, prin intermediul FaceTime
O femeie din SUA și-a luat rămas bun de la mama ei, infectată cu coronavirus, prin intermediul FaceTime

Michelle Bennett, originară din SUA, a trebuit să își ia rămas bun de la mama ei, Carolann Christine Gann, în vârstă de 75 de ani, care a contractat coronavirusul și se apropia de sfârșitul vieții, prin intermediul FaceTime, transmite CNN.

Statele Unite au autorizat în spitale un medicament eficient împotriva coronavirusului
Statele Unite au autorizat în spitale un medicament eficient împotriva coronavirusului

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Statele Unite (Food and Drug Administration, FDA) a autorizat duminică folosirea în spitale a clorochinei şi hidroxiclorochinei ca tratamente împotriva noului coronavirus.

Trump anunță că va vorbi cu Putin despre prețul petrolului. ''Ambele au înnebunit''
Trump anunță că va vorbi cu Putin despre prețul petrolului. ''Ambele au înnebunit''

Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că va avea o convorbire telefonică în cursul zilei cu omologul său rus Vladimir Putin pentru a discuta despre preţul petrolului şi "războiul preţului petrolului" între Rusia şi Arabia Saudită.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.