Donald Trump își va face publică „declarația financiară” înainte de alegeri. „Sunt curat”

donald trump
Getty

Preşedintele american Donald Trump, confruntat cu apeluri legale şi politice de a-şi face publice declaraţiile fiscale şi alte informaţii financiare, a spus că va publica o „declaraţie financiară” înainte de alegerile prezidenţiale de anul viitor.

„Sunt curat, iar când îmi voi face publică declaraţia financiară (decizia mea), la un moment dat înainte de alegeri, aceasta va arăta un singur lucru - că sunt mult mai bogat decât pot să-şi închipuie oamenii. Şi este un lucru bun”, a transmis Trump pe Twitter, fără a da detalii despre situaţia averii sale.

El a adăugat că ancheta procurorului special Robert Mueller privind presupusa interferenţă rusă în alegerile din 2016, încheiată în primăvară, a arătat de asemenea că situaţia sa financiară este în regulă.

Mueller „mi-a căutat prin toate (documentele) financiare şi fiscale şi nu a găsit nimic. Acum Vânătoarea de Vrăjitoare continuă cu procurorii locali democraţi din New York, care-mi analizează toate tranzacţiile financiare pe care le-am făcut până acum. Aşa ceva nu i s-a mai întâmplat până acum niciunui preşedinte. Ceea ce fac aceştia nu este legal”, a insistat liderul de la Casa Albă.

Trump, investitor imobiliar şi fosta gazdă a show-ului TV de mare succes Ucenicul, este primul candidat prezidenţial al unui mare partid american ce nu-şi divulgă declaraţiile fiscale, după Gerald Ford în 1976.

Citește și
donald trump
A treia zi de audieri în ancheta privind destituirea lui Trump. Ce spune Zelenski
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Audieri în Congresul SUA. Cum a tratat Donald Trump problema ajutorului pentru Ucraina
Audieri în Congresul SUA. Cum a tratat Donald Trump problema ajutorului pentru Ucraina

Donald Trump nu ar fi condiționat „niciodată” în mod direct ajutorul militar acordat Ucrainei de investigarea lui Joe Biden, „dar a fost clar pentru toată lumea că există o legătură”, a declarat Gordon Sondland, ambasadorul american la UE.

A treia zi de audieri în ancheta privind destituirea lui Trump. Ce spune Zelenski
A treia zi de audieri în ancheta privind destituirea lui Trump. Ce spune Zelenski

Patru persoane care au ascultat sau au luat la cunoștință convorbirea telefonică dintre președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au fost audiate marți.

Trump este „prea ocupat” pentru a urmări dacă va fi destituit. Ce spune despre audieri
Trump este „prea ocupat” pentru a urmări dacă va fi destituit. Ce spune despre audieri

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că este "prea ocupat" pentru a urmări la televizor audierile din Congres a doi oficiali americani în cadrul procedurii de destituire care îl ameninţă, relatează AFP.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă