Donald Trump cere unui tribunal federal respingerea acuzaţiilor în dosarul documentelor confidenţiale

donald trump
Getty

Avocaţii lui Donald Trump au cerut joi unui tribunal federal să respingă acuzaţiile potrivit cărora fostul preşedinte american ar fi păstrat ilegal documente confidenţiale după ce plecase de la Casa Albă, transmite AFP, citat de Agerpres.

Donald Trump este acuzat în acest dosar că ar fi pus în pericol securitatea Statelor Unite prin păstrarea unor documente confidenţiale, după plecarea de la Casa Albă în ianuarie 2021, în reşedinţa sa din Florida, în loc să le predea Arhivelor naţionale, aşa cum cere legea.

Ulterior, el ar fi făcut să eşueze tentativele anchetatorilor de a recupera documentele.

Trump a pledat nevinovat la cele 40 de capete de acuzare din actul depus în Florida de procurorul special Jack Smith.

Într-o cerere de 20 de pagini, avocaţii săi au argumentat că, atunci când a scos documentele de la Casa Albă, a fost vorba despre un act oficial.

Citește și
jens stoltenberg
Stoltenberg: SUA vor rămâne „un aliat angajat” chiar dacă Trump se întoarce la Casa Albă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Preşedintele Trump a luat această decizie cât timp era încă în funcţie. Decizia prezumată era un act oficial şi, în această calitate, este supusă imunităţii prezidenţiale”, scrie în cererea avocaţilor.

Vizat de patru inculpări penale distincte, Trump, marele favorit al primarelor republicane pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, încearcă prin multiple recursuri să amâne procesul cât mai mult posibil.

El a folosit acelaşi argument împotriva unui act de acuzare federal pentru complot împotriva statului american după înfrângerea la alegerile din 2020 în faţa lui Joe Biden, urmată de asaltul asupra Capitoliului la 6 ianuarie 2021 al unei mulţimi de susţinători ai săi.

La începutul lunii februarie, o Curtea de apel federală a decis că cererea sa de imunitate nu este susţinută de Constituţie. Trump a sesizat ulterior Curtea Supremă pentru a cere suspendarea deciziei.

Problema imunităţii penale a unui fost preşedinte ale Statelor Unite nu a fost testată niciodată în jurisprudenţa americană, întrucât până la cazul Trump niciun alt preşedinte nu a fost acuzat de o infracţiune.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trump se consideră persecutat şi se compară cu opozantul rus Navalnîi, mort în închisoare
Trump se consideră persecutat şi se compară cu opozantul rus Navalnîi, mort în închisoare

Donald Trump a comparat marţi problemele sale cu justiţia americană cu persecuţiile politice şi şi-a comparat soarta cu cea a opozantului rus Aleksei Navalnîi, care a murit în închisoare săptămâna trecută, notează AFP.

 

Stoltenberg: SUA vor rămâne „un aliat angajat” chiar dacă Trump se întoarce la Casa Albă
Stoltenberg: SUA vor rămâne „un aliat angajat” chiar dacă Trump se întoarce la Casa Albă

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat într-un interviu pentru France 24 că se aşteaptă ca „indiferent de rezultatul alegerilor din SUA”, Washingtonul să continue să fie „un aliat angajat al NATO”.

 

 

Mesajul întârziat și bizar transmis de Donald Trump faţă de moartea lui Navalnîi. „Suntem o națiune în declin”
Mesajul întârziat și bizar transmis de Donald Trump faţă de moartea lui Navalnîi. „Suntem o națiune în declin”

Donald Trump, care şi-a atras critici în calitate de preşedinte al SUA pentru laudele aduse liderului rus Vladimir Putin, a făcut, luni, primul său comentariu public cu privire la moartea liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi.

 

Joe Biden dă vina pe partidul lui Donald Trump pentru căderea orașului Avdiivka din Ucraina în mâinile Rusiei
Joe Biden dă vina pe partidul lui Donald Trump pentru căderea orașului Avdiivka din Ucraina în mâinile Rusiei

Presată de ruși, armata ucraineană s-a retras din oraşul Avdiivka din estul țării, pentru a preveni încercuirea unităților care luptau pe acest front. Cu toate acestea, în cursul manevrelor, mai mulți soldați ucraineni au fost capturați.

Donald Trump a lansat o linie de încălţăminte sport. Cât costă o pereche de pantofi sport. „Cred că va fi un mare succes”
Donald Trump a lansat o linie de încălţăminte sport. Cât costă o pereche de pantofi sport. „Cred că va fi un mare succes”

Fostul preşedinte Donald Trump a lansat sâmbătă o linie de încălţăminte sport, la o zi după ce el şi companiile sale au fost obligaţi de un judecător să plătească aproape 355 de milioane de dolari în procesul său civil de fraudă din New York.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.