Donald Trump anunță o conferință de presă pe tema „caronavirusului”

donald trump
AFP

Preşedintele american Donald Trump, criticat pentru inacţiunea sa în faţa pericolului reprezentat de coronavirus, a convocat pentru miercuri o conferinţă de presă pentru a aborda acest subiect, după ce a acuzat presa că amplifică teama populaţiei.

Principalele posturi de televiziune, precum CNN, „fac tot posibilul să facă în aşa fel încât Caronavirusul (sic!) să pară cât mai rău posibil, panicând inclusiv pieţele”, a postat Trump pe Twitter, scriind greşit cuvântul coronavirus.

În contextul în care investitorii se tem că epidemia cu noul coronavirus va încetini economia, pieţele bursiere europene şi asiatice au intrat pe un trend descendent. Unul dintre principalii consilieri ai Casei Albe, Larry Kudlow, a ieşit marţi pe posturile de televiziune cu mesaje menite să calmeze pieţele, dar fără rezultat.

La conferinţa de presă ce se va desfăşura la ora 23:00 GMT, alături de Trump vor fi prezenţi pentru a răspunde la întrebări şi reprezentanţi ai centrelor de prevenire şi control al bolilor (Centers for Disease Control and Prevention - CDC).

În SUA, unde au fost confirmate deocamdată 57 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, această problemă tinde să devină tot mai politizată. Membri ai Partidului Democrat l-au acuzat pe preşedintele republican Trump că nu a numit un responsabil capabil să gestioneze această criză sanitară şi că în plus încearcă să scadă bugetul sănătăţii.

Citește și
Atenție la informațiile false despre coronavirus. Lista surselor oficiale de informare privind Covid-19
Atenție la informațiile false despre coronavirus. Lista surselor oficiale de informare privind Covid-19
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Controale stricte la graniță. De ce se tem autoritățile
Controale stricte la graniță. De ce se tem autoritățile

Controale stricte la graniță, în vederea prevenirii răspândirii temutului Covid-19.

Atenție la informațiile false despre coronavirus. Lista surselor oficiale de informare privind Covid-19
Atenție la informațiile false despre coronavirus. Lista surselor oficiale de informare privind Covid-19

Numărul deceselor înregistrate din cauza infectării cu coronavirus a ajuns, joi, la 2.700, dintr-un număr de aproape 80.000 de cazuri confirmate, la nivel mondial. Rata mortalității este de 3%.

Arafat, despre lipsa măștilor medicale: Unii le-au ascuns, ca să le vândă la suprapreț
Arafat, despre lipsa măștilor medicale: Unii le-au ascuns, ca să le vândă la suprapreț

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat s-a arătat nemulțumit atât de știrile false care apar despre situația privind coronavirusul în România, cât și despre așa numită criză a măștilor medicale destinate populației.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă