Doi tineri din Rusia au primit trei ani și jumătate de închisoare pentru că au lucrat pentru organizaţia lui Navalnîi

aleksei navalnîi
Shutterstock

Un tribunal din Moscova a condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare doi tineri ruşi acuzaţi că au lucrat pentru organizaţia „extremistă" a opozantului Aleksei Navalnîi, decedat în închisoare la mijlocul lui februarie.

 

Potrivit site-ului Mediazona, specializat în informaţii asupra represiunilor politice, Alina Olehnovici, 22 de ani, şi Ivan Trofimov, 23 de ani, au fost arestaţi în iulie 2023, apoi plasaţi la începutul lui august în arest preventiv, în aşteptarea procesului.

Verdictul a fost dat miercuri, conform unei note informative de pe site-ul tribunalului Horoşiovski din Moscova, consultat de AFP. Cei doi suspecţi erau urmăriţi pentru "participare la o organizaţie extremistă", infracţiune pasibilă în Rusia cu pedepse de până la şase ani de închisoare.

Conform Mediazona, ei erau acuzaţi de legături cu celule ilegale ale organizaţiei lui Aleksei Navalnîi, declarată în 2021 „extremistă" în Rusia şi interzisă.

După această interdicţie, majoritatea colaboratorilor principalului opozant al lui Vladimir Putin au părăsit Rusia pentru a evita urmăriri penale. Însă mai mulţi militanţi au rămas şi au fost condamnaţi la pedepse grele cu închisoarea.

Citește și
Leonid Volkov
Leonid Volkov, un aliat al lui Alexei Navalnîi, a fost atacat în Lituania cu un ciocan şi gaze lacrimogene
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit ONG-ului Memorial, Alina Olehnovici şi Ivan Trofimov erau, în momentul arestării, studenţi la arte într-o instituţie ataşată Şcolii de Înalte Studii Economice de la Moscova, una dintre cele mai reputate universităţi din Rusia.

În octombrie 2022, la câteva zile după anunţarea unei mobilizări militare parţiale în Rusia pentru luptele din Ucraina, echipa lui Navalnîi a afirmat că îşi reia activităţile în ţară, dând asigurări că va proteja anonimatul persoanelor ce contribuie la acestea.

Aleksei Navalnîi decisese el însuşi să se întoarcă la Moscova în ianuarie 2021, la cinci luni după ce supravieţuise unei otrăviri. El a fost imediat arestat, condamnat la pedepse din ce în ce mai grele cu închisoarea, în condiţii tot mai aspre, înainte de a muri pe 16 februarie într-o închisoare din regiunea arctică.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atacul împotriva aliatului lui Navalnîi, a fost probabil organizat de Rusia. Mesaj pentru Putin: ”Nimeni nu se teme de tine”
Atacul împotriva aliatului lui Navalnîi, a fost probabil organizat de Rusia. Mesaj pentru Putin: ”Nimeni nu se teme de tine”

Atacul care l-a vizat marţi la Vilnius pe Leonid Volkov, fosta mână dreaptă a lui Aleksei Navalnîi, decedat în condiţii suspecte în închisoare, a fost probabil "organizat de Rusia", au transmis miercuri serviciile de informaţii lituaniene, citate de AFP.

Leonid Volkov, un aliat al lui Alexei Navalnîi, a fost atacat în Lituania cu un ciocan şi gaze lacrimogene
Leonid Volkov, un aliat al lui Alexei Navalnîi, a fost atacat în Lituania cu un ciocan şi gaze lacrimogene

Un aliat de lungă durată al regretatului lider al opoziţiei ruse Alexei Navalnîi a fost atacat în faţa casei sale din Lituania, transmite BBC.  

Un oficial al ONU avertizează: Rusia este responsabilă de moartea lui Aleksei Navalnîi
Un oficial al ONU avertizează: Rusia este responsabilă de moartea lui Aleksei Navalnîi

O expertă a ONU în drepturile omului în Rusia a declarat luni că guvernul de la Moscova poartă responsabilitatea pentru moartea liderului de opoziţie Aleksei Navalnîi.

Mesajul părinților lui Aleksei Navalnîi pentru miile de ruși care i-au adus un omagiu
Mesajul părinților lui Aleksei Navalnîi pentru miile de ruși care i-au adus un omagiu

Părinţii opozantului rus Aleksei Navalnîi, mort în detenţie la mijlocul lui februarie, au mulţumit miilor de ruşi veniţi să-i aducă un omagiu la mormântul său de la Moscova după înhumarea lui în urmă cu aproape zece zile.

Răzbunarea lui Putin după ce văduva lui Navalnîi a pus la cale un protest în ziua alegerilor. „Am analizat viața reginei
Răzbunarea lui Putin după ce văduva lui Navalnîi a pus la cale un protest în ziua alegerilor. „Am analizat viața reginei"

Deși deznodământul alegerilor prezidențiale nu lasă loc de emoții, asta nu înseamnă că Vladimir Putin nu-și face campanie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.